Credincioşii din toată lumea au păşit pe "Drumul Crucii"
Au mai rămas câteva ore până când protestanţii şi catolicii vor merge la slujba e înviere. Ieri, în Vinerea Neagră, în toate colţurile lumii, credincioşii au păşit pe "Drumul Crucii"
De Redactia Observator la 04.04.2015, 09:02Au mai rămas câteva ore până când protestanţii şi catolicii vor merge la slujba e înviere. Ieri, în Vinerea Neagră, în toate colţurile lumii, credincioşii au păşit pe „Drumul Crucii”
Un ritual care evocă suferinţele îndurate de Iisus în drumul său spre Golgota. Iar în unele locuri, credincioşii au recreat cât se poate de fidel calvarul.
Zeci de mii de credincioşi, turişti, pelerini sau localnici, au mers în urma Suveranului Pontif, pe Calea Sfintei Cruci. E pentru al treilea an în care Papa conduce procesiunea în jurul colosseumului.
Delegaţi din Italia, Nigeria, America Latină sau Orientul Mijlociu au purtat, pe rând, Crucea. Mulţimea s-a oprit de 14 ori, asemenea mântuitorului în drumul său către muntele Golgota.
Papa Francisc s-a rugat pentru creştinii persecutaţi şi pentru cei care au murit în numele credinţei lor, făcând referire la masacrul de acum câteva zile de la o universitate din Kenya.
Drumul Crucii a fost refăcut şi pe străzile din Ierusalim. Biserica ridicată deasupra mormântului Mântuitorului a fost prea mică pentru mulţimea de credincioşi. Cu greu şi-au făcut preoţii loc printre oamenii dornici să se roage.
În Filipine, ritualurile din vinerea mare sunt greu de privit. Mulţi credincioşi vor să simtă an de an suferinţele îndurate de Isus. Scene similare, dar mult mai puţin violente au putut fi văzute ieri în multe comunităţi catolice şi protestante.
În această noapte, aceşti credincioşi vor merge la slujba de înviere.