Crimă odioasă în Vaslui. O femeie a fost decapitată de fiul ei, în propria locuință
O femeie în vârstă de 54 de ani a fost găsită moartă în locuința sa din Murgeni, județul Vaslui, cu urme evidente de violență extremă. Victima a fost decapitată, conform informațiilor preliminare, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 15.03.2025, 07:23Autoritățile au fost alertate chiar de fiul femeii, care a spus că el însuși este autorul crimei. Bărbatul a declarat că a comis fapta folosind un cuțit.
Poliţia cercetează cazul
La fața locului a intervenit o ambulanță B2 din substația Murgeni, însă echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru victimă, constatând decesul violent.
Cazul este în cercetare, urmând să fie stabilite cu exactitate motivația și contextul acestei crime.