Crimă urmată de sinucidere, într-un sat din Vaslui. Dascălul bisericii şi-a găsit părinţii morţi în casă, după slujba Sf. Constantin şi Elena
Posibilă crimă urmată de sinucidere, într-un sat din judeţul Vaslui. Un bărbat şi o femeie, soţi şi soţie, au fost găsiţi morţi în casă, în această dimineaţă. Descoperirea teribilă a fost făcută chiar de fiul celor doi, dascăl la biserică, după sluba Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
De Redactia Observator la 21.05.2024, 13:27Tragedia a avut loc în satul Protopopești din judeţul Vaslui.
Din primele informaţii, bărbatul de aproximativ 63 de ani şi-ar fi înjunghiat soţia de 60 de ani, după care şi-ar fi pus capăt zilelor.
Dascălul bisericii şi-a găsit părinţii morţi
Fiul celor doi, care este dascăl la biserica din localitate, a fost cel care şi-a găsit părinţii fără suflare, după ce s-a întors de la slujbă.
La faţa locului, poliţiştii şi criminaliştii vaslueni efectuează cercetări.