Cristi Tănase, filmat sângerând şi cu un dinte lipsă, întins pe jos în faţa apartamentului. Fostul fotbalist al FCSB aştepta să-i deschidă soţia uşa
Imagini incredibile cu fostul decar al echipei naţionale, Cristi Tănase. Fotbalistul a fost filmat sângerând, cu un dinte lipsă, în timp ce era întins pe jos într-o scară de bloc. Fostul mijlocaş al FCSB a susţinut că era doar băut şi că îşi aştepta soţia să-i deschidă uşa apartamentului. Incidentul are loc la scurt timp după ce sportivul a fost prins drogat la volan pe un drum din Argeş.
De Redactia Observator la 12.02.2024, 19:42- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Vizibil dezorientat şi la o oră târzie, în noapte, Dodel a fost surprins pe jos în faţa apartamentului său din Piteşti. Cu dantura distrusă şi cu pete de sânge pe hol, paznicul blocului a crezut că fostul fotbalist a fost bătut. Mijlocaşul cu 41 de selecţii în naţională a susţinut însă că i-a picat un dinte care nu era fixat.
Cristi Tănase mai spune că se întorsese de la un club unde a băut mai mult decât trebuia.
"Am fost la un șprit, m-am îmbătat, se mai întâmplă asta bărbaților, soția știa că o să ajung târziu, că o sunasem", a declarat Dodel.
Foştii săi colegi de la FCSB sunt îngrijoraţi
Florin Gardos, fost coechipier cu Cristi Tănase: Sper să fie doar o întâmplare. Nu aş vrea să îmi dau cu presupusul, să spun acum că e alcoolic sau vreo chestie de genul ăsta
Fostul mijlocaş a strâns de-a lungul carierei 41 de selecţii la naţională. Cei mai buni ani din cariera de fotbalist i-a avut în tricoul echipei FCSB. În 2015, Cristi Tănase s-a transferat în China, iar de acolo cariera lui a luat-o în jos. În mare parte din cauza vieţii extrasportive.
Florin Gardos, fost coechipier cu Cristi Tănase: A greşit de mai multe ori că nu a fost mai atent la ce apare, să nu apare, să nu exagereze. Aici a greşit destul de mult şi şi-a creat o reputaţie de petrecăreţ.
Pe 27 decembrie, fostul fotbalist a fost prins drogat la volan şi s-a ales cu permisul suspendat şi cu un dosar penal. În urmă cu un an, Dodel a fost salvat de agenţii de pază ai unui club după ce a aruncat cu un scaun spre mai mulţi bărbaţi în urma unui conflict spontan. Un incident similar a avut loc şi în 2017, când Tănase şi-a împărţit pumni cu un fost partener al iubitei sale şi a ajuns la spital.
Florin Prunea: În momentul în care te laşi de fotbal se spune că moare ceva din tine, se rupe ceva din tine şi mulţi din păcate, tot mai mulţi jucători nu pot să treacă peste momentul ăla şi de aia zic că trebuie ajutat.