Cristian Boureanu a fost ÎNCĂTUŞAT, după ce a lovit un poliţist! Fostul deputat s-a ales cu dosar penal pentru ultraj (VIDEO)
Fostul deputat Cristian Boureanu este acuzat de ultraj, după ce a insultat şi lovit poliţişti de la Poliţia Rutieră. Maşina în care erau pasageri fostul parlamentar şi prietena lui a fost oprită în trafic vineri, în jurul orei 1, în zona Pieţei Charles de Gaulle, iar după ce şoferul a fost legitimat şi i s-au înapoiat actele, Boureanu a insultat poliţiştii, unuia dintre ei i-a prins degetele la portieră, iar pe altul l-a lovit cu genunchiul.
De Redactia Observator la 09.06.2017, 08:00Fostul deputat Cristian Boureanu este acuzat de ultraj, după ce a insultat şi lovit poliţişti de la Poliţia Rutieră. Maşina în care erau pasageri fostul parlamentar şi prietena lui a fost oprită în trafic vineri, în jurul orei 1, în zona Pieţei Charles de Gaulle, iar după ce şoferul a fost legitimat şi i s-au înapoiat actele, Boureanu a insultat poliţiştii, unuia dintre ei i-a prins degetele la portieră, iar pe altul l-a lovit cu genunchiul.
Conform imaginilor difuzate de Antena 3, Boureanu îi face proşti pe poliţiştii de la Poliţia Rutieră şi îi cere prietenei sale să îl filmeze în timp ce îi ameninţă pe aceştia cu formule precum: "Te las fără pensie" şi "Îţi sparg faţa".
El a fost încătuşat şi dus la sediul Brigăzii de Poliţie Rutieră la audieri, fiindu-i deschis dosar penal.
Conform Poliţiei, în jurul orelor 1.30, un echipaj de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere aflat în serviciu a oprit pentru control pe bulevardul Aviatorilor, un autoturism in care se aflau trei persoane, şoferului fiindu-i solicitate documentele, "moment in care pasagerul din dreapta a devenit recalcitrant proferând injurii şi ameninţări la adresa poliţiştilor".
"La solicitarea poliţiştilor de a se calma, acesta l-a lovit pe un poliţist cu piciorul în zona inghinală si i-a prins mâna în portiera autoturismului. Bărbatul a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj", anunţă Poliţia.
Lui Cristian Boureanu, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate, i s-a făcut rău în timpul audierilor, fiind transportat la spital cu o ambulanţă SMURD. Poliţistul agresat are entorsă la o mână şi degetul mijlociu de la cealaltă mână fracturat.
Cristian Boureanu a mai fost implicat într-un incident în septembrie 2016, când şi-a bătut fiica pe stradă, fiind cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului.