Criminalul din Cluj a mărturisit totul, în fața judecătorului: "Îmi pare foarte rău. Eram tânăr și imatur"
Cristian Sabău, criminalul căutat mai bine de 6 ani de polițiștii britanici și arestat zilele trecute în Dej, le-a spus magistraților din Cluj că regretă fapta și nu a vrut să omoare pe nimeni. "Aveam 21 de ani, eram foarte tânăr și imatur", a mărturisit el, în fața judecătorului.
De Daniel Murărescu la 12.07.2019, 11:22Cristian Sabău, criminalul căutat mai bine de 6 ani de polițiștii britanici și arestat zilele trecute în Dej, le-a spus magistraților din Cluj că regretă fapta și nu a vrut să omoare pe nimeni. "Aveam 21 de ani, eram foarte tânăr și imatur", a mărturisit el, în fața judecătorului.
Timp de șase ani l-au căutat anchetatorii din Marea Britanie pe Cristian Sabău, românul care a șocat o întreagă țară după ce a ucis-o cu bestialitate pe Valerie Graves, pe 30 decembrie 2013. Femeia, o cunoscută artistă și deținătoare a unei galerii de artă, fusese găsită fără suflare pe podeaua din baie, cu răni grave la cap.
Polițiștii britanici au intervievat nu mai puțin de 9.500 de oameni, în încercarea de a găsi făptașul, fiind pusă și o recompensă de 10.000 de lire pentru orice informație care ar fi dus la prinderea lui.
Pe data de 10 iulie, polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale I.G.P.R. și I.P.J. Cluj, în cooperare cu 4 polițiști britanici, l-au arestat pe Cristian Sabău în urma unei percheziții făcute în Dej.
Cristian Sabău a recunoscut imediat fapta
Dus în fața magistraților din Cluj-Napoca, bărbatul a recunoscut din prima că el a ucis-o pe femeia de 55 de ani, însă a ținut să precizeze că intenția a fost de a fura, nu de a comite o crimă.
"Vreau să cer scuze. Îmi pare foarte rău. Am avut impresia că nu este nimeni în casă", a mărturisit Cristian Sabou, în fața judecătorului Claudia Ilieș, potrivit Mirror Online.
"Aveam 21 de ani, eram foarte tânăr și imatur. Nu avea prea mulți bani și eram pentru prima oară în Anglia. Ea stătea în pat și, când s-a trezit, m-a surprins și m-am panicat. Nu am intenționat să omor pe nimeni. Vreau ca soția mea să știe ce s-a întâmplat. A fost un accident, credeam că toată lumea este plecată din casă", a mai spus el.
Ucigașul a admis că a folosit un ciocan pentru a-și răpune victima, deși intenționase doar să facă rost de bani. "Vă spun sincer că nu am vrut să o rănesc. A fost un accident. Cineva mi-a zis să intru în casă. Era vorba doar despre bani", a fost auzit spunând Cristian Sabou în fața polițiștilor.
Denunțat de iubita geloasă
Ce n-a reuşit poliţia britanică în şase ani, a rezolvat o româncă geloasă. Cristian Sabou a fost denunţat de fosta soţie, supărată că a fost părăsită pentru o altă femeie.
Aceasta a luat legătura cu rudele victimei şi le-a povestit totul. Doar aşa anchetatorii au ajuns la criminal, după ani de anchetă şi aproape zece mii de audieri.
Tânărul așteaptă acum să fie extrădat în Marea Britanie.
Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și