Cum a reuşit un tânăr din Timiş să fure afine de 32.000 de euro. A fost reţinut de poliţişti
Poliţiştii din Timiş au reţinut un tânăr de 21 de ani care a furat 5.600 de kilograme de afine, în valoare totală de 32.000 de euro.
De Redactia Observator la 12.07.2024, 16:11"La data de 11 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Gavojdia, au reţinut un tânăr, în vârstă de 21 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. În fapt, în perioada mai - iulie a.c., o persoană necunoscută, ar fi sustras în repetate rânduri dintr-o societate comercială din localitatea Oloşag, cantitatea de 5.600 de kilograme de afine, cauzând un prejudiciu de 32.000 de euro. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei", a transmis IPJ Timiş.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul era lucrător pe o plantaţie de afine şi a sustras în repetate rânduri diferite cantităţi de afine pentru a le vinde. În urma investigaţiilor, tânărul de 21 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de furt. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş.