Cum arată dronele Shahed 136 care ajung şi pe teritoriul României. Rusia neagă tot şi dă vina pe ţara noastră: "Provocări la graniţă"
Panica războiului se extinde în sudul Romaniei, după ce o nouă dronă rusească a căzut pe teritoriul ţării noastre. Dar nu pe malul Dunării, ci la aproape de 20 de kilometri de locul unde se dau luptele. A fost la un pas să nimerească un depozit de armament. Pentru analiştii militari e un semn clar că Rusia încalcă spaţiul aerian al României. Şi, pentru prima dată, localnicii din Tulcea şi Galaţi, au fost avertizaţi prin mesaje Ro-Alert ca ar trebui să se refugieze în beciuri sau în adăposturi antiaeriene. Şeful misiunii diplomatice a Rusiei va fi chemat la Ministerul de Externe pentru explicaţii.
De Redactia Observator la 13.09.2023, 20:28Drona a căzut cu puţin înainte de cinci dimineaţa. Localnicii au fost treziţi de zgomot. Mulţi spun că au auzit o detunătură. Au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutor. Oamenii s-au speriat mai ales că sunt departe de linia frontului.
Localnic: "Ştiam că totul se întâmplă pe malul celălalt. Nu la noi. Mai ales că noi suntem la 12 kilometri de Tulcea."
Timp de mai multe ore, câmpurile de lângă Nufăru au fost cercetate din aer şi de la sol.
Adrian Obreja, reporter Observator: "Un elicopter IAR 330 Puma al Armatei Române a identificat în jurul prânzului locul în care s-a prăbuşit drona lângă localitatea Nufăru. Este acel perimetru împrejmuit. Sunt zeci de soldaţi şi anchetatori care ridică probe din drona prăbuşită aici în judeţul Tulcea. Fragmente din ea s-au împrăştiat pe câteva zeci de metri."
Localnic: "Au duduit geamurile. Şi câinele s-a speriat şi a venit în faţa casei de la zgomotul care a fost."
Traseul dronei ruseşti pe teritoriul României
Drona a intrat adânc pe teritoriul României, înainte să cadă. De la Nufăru şi până la graniţa cu Ucraina sunt 17 kilometri. Celelalte două fragmente de dronă descoperite până acum au s-au prăbuşit lângă Ceatalchioi, o localitate aflată pe malul Dunării.
Localnic: "Nu este mal cu Ucraina. Deci n-aveau ce căuta aici. Dronele. Nu ar avea ce."
Drona ar fi venit dinspre Marea Neagră şi a căzut la doar 800 de metri de un depozit al unităţii militare Victoria. Surse Observator spun că aici sunt păstrate arme şi combustibil.Panică a fost şi în localităţile din Galaţi. Pentru prima dată locuitorii au primit mesaje ro alert în care erau sfătuiţi să se pună la adăpost pentru că "există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian". În atacurile de noaptea trecută asupra porturilor ucrainene ruşii ar fi folosit 29 de drone. Ucraina a anunţat că doborât 22.
Adrian Obreja, reporter Observator: "Locuitorii din 8 comune din Tulcea plus cei din cele câteva cartiere din Galaţi au primit seara trecută mesaje Ro-Alert în momentul în care a început atacul cu drone la Ismail şi Reni."
Însă în Plauru, sat în care au fost montate deja adăposturi antiaeriene, oamenii spun că n-au fost avertizaţi.
Localnică: "Nu mi-a venit."
Reporter: "Nu v-a venit mesajul?"
Localnică:"Nu a venit, nu!"
Reporter: "Dar eraţi acasă."
Localnic: "Da, aici."
Autorităţile încearcă să-i liniştească pe cetăţeni
Premierul României dă asigurări că nu sunt motive de îngrijorare.
Marcel Ciolacu, premierul României: "Nu ne atacă nimeni, oameni buni! Haideţi să liniştim populaţia, că o luăm razna cu toţii. Nu ne-a atacat nimeni şi nu ne atacă nimeni. Au sărit nişte rămăşiţe dintr-o dronă care a fost lovită de către armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic."
Pentru specialişti nu mai încape nicio îndoială că Rusia încalcă spaţiul aerian românesc.
Cristian Barbu, general în rezervă: "Cred că ideea de a nega este una care nu îşi mai are rostul în acest moment. Nu şi-a avut rostul nici la început. Să fim sinceri. Atâta timp cât locuitorii spuneau că au auzit pe deasupra capului lor trecând drone."
Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN: "Din primele date transmise a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanţelor producerii acestui incident."
În atacurile asupra porturilor dunărene, ruşii trimit, de regulă, drone de tip Shahed 136. Sunt aparate de zbor fabricate în Iran. Shahed 136 are o lungime de trei metri şi jumătate şi o anvergură a aripilor de doi metri şi jumătate. Cântărește 200 de kilograme, fără armament. Drona este proiectată să lanseze mai multe rachete asupra ţintei pe care o are și poate duce între 30 şi 50 de kilograme de explozibil. Cu o astfel de încărcătură, poate distruge complet obiective care se întind pe zeci de metri pătrați.
Reacţia Rusiei după ce dronele sale au ajuns şi în România
Rusia nu recunoaşte că ar fi vorba de dronele sale şi acuză ţara noastră că tensionează situaţia artificial.
Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe: "Dacă România ar fi fost în mod real îngrijorată de această situaţie, poate că s-ar fi comportat altfel. Nu ar fi aprins spiritele în Moldova, nu s-ar ocupa cu provocările de la graniţă."
Cristian Barbu, general în rezervă: "Trebuie să schimbăm din acest moment nu numai declaraţia, ci atitudinea. Este vorba de a identifica în mod clar astfel de obiecte zburătoare, apoi trebuie să existe o ripostă acolo unde este cazul."
România are peste 100 de radare, însă dronele care zboară la altitudini mici sunt greu de detectat, spun surse militare. Între timp sporesc misiunile de patrulare ale NATO în zona Mării Negre. Două aeronave de supraveghere americane, una turcească şi o dronă britanică au fost reperate, astăzi, efectuând misiuni în larg. Între timp analiza primelor două drone recuperate de pe teritoriul României, arată că acestea nu ar fi avut explozibil sau alte substanţe şi nici nu au explodat la impact, potrivit unor surse din anchetă.