Antena LIVE

Curs valutar

Cum se apără BĂSESCU în fața acuzațiilor legate de abuzurile DNA și SRI, puse pe umerii săi

După ce mai mulți analilti, politicieni, dar și jurnaliști l-au acuzat pe Traia Băsescu că abuzurile făcute de DNA și SRI ar fi din vina sa, fostul președinte se apără într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

De la 27.01.2017, 21:58
WhatsApp

După ce mai mulți analilti, politicieni, dar și jurnaliști l-au acuzat pe Traia Băsescu că abuzurile făcute de DNA și SRI ar fi din vina sa, fostul președinte se apără într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

<<Eu, Traian Băsescu, îmi asum!

Toată „pleava retrogradă” a României, fie că vorbim de jurnaliști, analiști, politicieni sau relicve ale vechiului regim, nu mai prididește, pe toate televiziunile, cu acuzații la adresa mea precum că “din cauza hotărârilor ilegale ale CSAT condus de Băsescu timp de 10 ani”, SRI, DNA și instanțele de judecată au ajuns să facă abuzuri. În principiu, știu că „Băsescu este de vină”, dar ura și prostia au depășit limitele rezonabile.

Categoric sunt abuzuri, mistificări de dosare penale, oameni nevinovați condamnați, abuzuri în practicarea arestului preventiv și în penitenciare, abuzuri în întocmirea dosarelor penale unde destui procurori prezintă doar probe împotriva acuzatului, nu și pe cele în favoarea lui, oameni cărora li se cer denunțuri mincinoase cu cătușele pe masă atunci cînd sunt în fața procurorului, denunțători şi provocatori la comandă care devin intangibili, deși au furat doar pentru că procurorul are ca țintă un politician etc., dar dacă vreți corectitudine, căutați responsabilii în altă parte, pentru că nici CSAT și nici eu nu am cerut să se facă dosare penale și cu atât mai puțin unor anume persoane, cum nu am aprobat nici încălcarea legii. 

Pe acelaşi subiect

Sau poate această “pleavă retrogradă” omniprezentă pe televiziuni vrea să-i facă pe români să creadă că din cauza hotărârilor CSAT a fost condamnată Rarinca, sau că din cauza hotărârilor CSAT s-au falsificat stenogramele în dosarul Paltin Sturza, sau că din cauza CSAT a fost condamnat fără probe primarul Gutău, sau poate vreți ca românii să creadă că din cauza CSAT a fost încătușată Olguța Vasilescu etc, etc.

Nu dragilor, asta este propaganda susţinută de cei care vor demolarea instituţiilor statului şi nu corectarea abuzurilor evidente ale acestora.

Și, ca să vă liniștesc, vă spun următoarele:

Eu, Traian Băsescu, fost Președinte al României, îmi asum (așa cum cred că o face orice alt membru CSAT) legalitatea, corectitudinea și oportunitatea hotărârilor CSAT în general și în mod particular a acelora care sunt acum în dezbatere publică și care au vizat consolidarea instituțiilor statului, lupta împotriva corupției, a evaziunii fiscale, a crimei organizate (inclusiv a traficului de persoane), a spălării banilor, și a criminalității transfrontaliere, a traficului de armament etc. 

Altfel, dacă astăzi aș fi în situația de a lua decizii în cadrul legislativ al vremii, vă asigur că aș proceda similar ca în perioada 2004 – 2014. Vă asigur că în mandatele mele CSAT şi-a făcut datoria pe deplin faţă de interesele ţării în raport de nivelul ridicat al corupţiei şi al crimei organizate la data luării deciziilor.

Eu, Traian Băsescu, îmi asum!

PS – 1.„Pleava retrogradă” este rugată să citească ultimul raport MCV pentru a avea o imagine cu privire la progresele justiției în mandatul meu.

2.Justiția a făcut progrese, dar indiscutabil mai are enorm de făcut pentru a fi credibilă şi mai ales deplin cinstită.

3.Niciodată CSAT nu a aprobat protocoale interinstituţionale.>>

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024