Cutremur de 3 grade în Muntenia
Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 08.03, în zona Muntenia, epicentrul seismului fiind în judeţul Brăila, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
De Redactia Observator la 08.03.2015, 10:45Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 08.03, în zona Muntenia, epicentrul seismului fiind în judeţul Brăila, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul s-a produs la adâncimea de opt kilometri şi a avut intensitatea I în zona epicentrală. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Măcin (20 de kilometri), Brăila (23 de kilometri), Galaţi (42 de kilometri), Hârşova (45 de kilometri) şi Babadag (56 de kilometri).
Cel mai mare cutremur din acest an, cu magnitudinea de 4,6 grade, s-a produs în 24 ianuarie, în zona seismică Vrancea.