Incident dramatic în București! Trei bărbați au căzut în râul Dâmbovița. Unul dintre ei a murit, iar un altul a fost transportat la spital
Doi bărbați au fost scoși inconștienți din râul Dîmbovița, în zona Sema Parc, iar un altul a fost găsit pe mal, după un apel la 112.
De Redactia Observator la 17.08.2018, 19:29Doi bărbați au fost scoși inconștienți din râul Dîmbovița, în zona Sema Parc, iar un altul a fost găsit pe mal, după un apel la 112.
(Actualizare): Bărbatul pentru care medicii au încercat manevrele de resuscitare nu a putut fi salvat, el fiind declarat decedat.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, a anunțat că cei trei au căzut în râul Dâmboviţa, zona Sema Parc, fiind scoşi de pompieri.
El a precizat că au fost scoşi din apă doi bărbaţi în stare de inconştienţă, iar al treilea este semiconştient.
În prezent se acordă prim ajutor la faţa locului.
Unul dintre bărbaţi a fost intubat şi transportat la Spitalul Universitar.
Un altul este supus unor manevre de resuscitare, a mai spus Daniel Vasile.
Vârsta celor trei bărbaţi este cuprinsă între 40 şi 60 ani.
Pentru scoaterea lor au acţionat pompierii Detaşamentului Grozăveşti, trei ambulanţe SMURD şi două SABIF.