Dâmbovițean de 45 de ani, arestat după ce a încălcat un ordin de protecție. A intrat cu forța în curtea fostei soții și a amenințat-o că îi dă foc la casă
Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv după ce ordinul de protecţie care îi interzicea să se apropie de fosta soţie, pe care a agresat-o în trecut. Bărbatul a fost prins în curtea casei femeii, în timp ce o ameninţa pe aceasta că îi va da foc la casă, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 16.05.2023, 11:35Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Udreşti, judeţul Dâmboviţa, îşi agresase anterior fosta soţie, iar în 2 mai Judecătoria Târgovişte a emis pe numele său un ordin de protecţie care îi interzicea să se apropie de fosta soţie pentru o perioadă de şase luni. Duminică, femeia a anunţat Poliţia că fostul său partener a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis de către magistraţi.
Bărbatul a amenințat-o că îi va da foc la casă
”O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care poliţiştii au identificat în curtea locuinţei părţii vătămate bărbatul de 45 ani. Din primele cercetări se pare că acesta nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecţie emis de Judecătoria Târgovişte pe numele său la data de 2 mai a.c., pentru 6 luni. Totodată, se pare că bărbatul ar fi ameninţat partea vătămată cu incendierea locuinţei”, informează, marţi, oficialii Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa.
Pe numele bărbatului, poliţiştii au deschis dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecţie, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.