Milionarul român Dan Nicorescu, găsit bătut și legat fedeleș în casa din București
Milionarul Dan Nicorescu a fost călcat de hoți noaptea trecută, care au intrat peste el, în casă, l-au bătut, l-au legat fedeleș, apoi au furat o sumă mare de bani și bijuterii, după care au plecat, lăsându-l pe Dan Nicorescu legat.
De Cristian Ionescu la 20.10.2020, 16:52- Hoții au intrat în casa milionarului, chiar dacă omul era acasă
- S-au furat bijuterii, dar și sume mari de bani
El a fost descoperit în ziua următoare de soția sa, care a chemat pompierii să-l elibereze din cătușele cu care fusese imobilizat.
"Astăzi, în jurul orei 14.00, prin apel 112, o femeie a sesizat faptul că în locuința partenerului ei au patruns doi bărbați necunoscuți, care prin violență i-au sustras o sumă de bani și bijuterii. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 2, care au asigurat zona, până la momentul preluării cazului de către Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, urmând a fi stabilită situația de fapt și de drept", anunță polițiștii.