Antena LIVE

Curs valutar

Darius a murit nevinovat, strivit într-un Logan condus de prietenul lui beat. Mașina a intrat cu viteză într-un stâlp

Darius a sfârșit la numai 18 ani, într-un cumplit accident produs pe un drum din Copșa Mare, în Sibiu. Nenorocirea a avut loc sâmbătă dimineață, după ce mașina condusă de prietenul lui, Răzvan, a intrat cu viteză într-un stâlp.

De la 19.07.2020, 13:52
WhatsApp
Galerie (2)
Darius a murit nevinovat, strivit într-un Logan condus de prietenul lui beat. Mașina a intrat cu viteză într-un stâlp oradesibiu.ro / Facebook

Sâmbătă dimineață, la ora 4.00, Darius (18 ani), Marius (22 ani) și Răzvan (19 ani) se aflau într-un Logan care circula pe un drum din Copșa Mare când, pe fondul "vitezei neadaptate și al conducerii sub influența alcoolului", șoferul a pierdul controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp.

"Pe Strada Principala din satul Copșa Mare, comună Biertan, un localnic în vârstă de 19 ani a condus un autoturism și, pe fondul vitezei neadaptate și al conducerii sub influență alcoolului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune laterală cu un stâlp de susținere a rețelei electrice aflat pe partea stânga a sensului de mers", a transmis Poliția Sibiu, sâmbătă dimineață.

În urma impatului teribil, Darius, care se afla pe locul din dreapta șoferului, a murit pe loc.

Marius, pasagerul din stânga spate, a fost rănit și transportat în stare gravă la spital conștient.

Răzvan nu a fost rănit, dar, la testarea cu etilotestul, rezultatul a arătat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El este acum cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Potrivit Ora de Sibiu, șoferul a împlinit 19 ani chiar în ziua tragediei.

Darius, plând de familie și prieteni

O întreagă comunitate îl plânge pe Darius.

Pe pagina lui de Facebook curg mesajele de condoleanțe.

Citește și:
Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025