David s-a electrocutat după ce a urcat pe un tren, în Gara Aradul Nou. Băiatul de 19 ani are nevoie de ajutor
David Mihiţ are arsuri grave pe 50% din suprafața corpului și multiple traumatisme, printre care și la coloana vertebrală, după ce s-a electrocutat pe vagonul unui tren, în Gara Aradul Nou.
De Veronica Micu la 09.10.2019, 13:25David Mihiţ are arsuri grave pe 50% din suprafața corpului și multiple traumatisme, printre care și la coloana vertebrală, după ce s-a electrocutat pe vagonul unui tren, în Gara Aradul Nou.
Nenorocirea s-a întâmplat în seara zilei de joi, 5 septembrie 2019. Tânărul de 19 ani, fost elev al Colegiului Național ”Vasile Goldiș” din Arad, se plimba împreună cu un prieten cu bicicletele în zona Stației CFR din Aradul Nou, când i-a venit ideea să se urce pe un vagon de tren.
Gestul lui a avut urmări tragice: băiatul a fost curentat prin arc electric și aruncat de pe tren.
Are arsuri grave pe mai mult de 50% din suprafața corpului, iar căzătura i-a cauzat politraumatisme (cranio-cerebral, plămân, coastă ruptă, leziuni la coloană).
David Mihiţ are nevoie de ajutor
Recuperarea lui David, care este internat la Casa Austria din Timișoara, este una anevoioasă și se face cu pași mici.
În 2 octombrie, el a suferit o operație prin care zona afectată de arsuri a primit o grefă de piele, după această intervenție urmând o perioadă de recuperare de aproximativ două săptămâni.
Însă David va mai trece printr-o altă intervenție extrem de grea, de data aceasta la coloană, operație care va dura aproximativ 8-10 ore.
Acesta este motivul pentru care grupul arădenilor „Gătim împreună pentru o lume mai bună”, alături de Asociația Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Aradul Nou, vor organiza o acțiune caritabilă ce are ca scop strângerea de fonduri pentru David.
„În data de 12 octombrie, în cartierul Aradul Nou, la Port Arthur, începând cu ora 14:00, vă așteptăm în număr cât mai mare să fim alături de David, la o degustare de zacuscă şi jumări. Fondurile colectate de la participanți vor fi donate familiei Mihiț pentru a acoperi o parte din cheltuielile intervențiilor medicale atât de necesare”, au transmis organizatorii, potrivit aradon.ro.
David visa să studieze psihologie
Visul lui David a fost să studieze psihologia.
A intrat la facultate și aștepta cu nerăbdare începerea cursurilor.
"David a fost mereu o fire calmă și un coleg de nădejde. Era pasionat de psihologie și mereu mă uimeau întrebările pline de mister pe care le punea la ore. Când am aflat de incident, am intrat într-o stare de șoc. E teribil ce i s-a întâmplat, însă tot ce pot face pentru el este să mă rog să fie bine", a declarat pentru livearad.ro Ingrid-Cynthia Petyo, colegă cu David.