De 1 Decembrie, Antena 1, lider incontestabil de audienţă, întreaga zi şi în Prime Time, pe toate targeturile
De 1 Decembrie, telespectatorii au preferat programele speciale ale Antenei 1, încã de la primele ore ale dimineţii şi pânã târziu în noapte. Antena 1 conduce detaşat topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile, pe toate categoriile de public. Chefi la cuţite, ediţia specială de Roast Istoric iUmor, ediţia specială Acces Direct, Observator 12 şi Observator 16 i-au captivat pe telespectatori, care au condus staţia în fruntea clasamentelor de audienţã.
De Redactia Observator la 02.12.2020, 18:33- Observator 16 s-a impus ca lider detaşat de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public
- Observator 12 a condus clasamentul de audienţă, pe publicul comercial
Astfel, pe 1 Decembrie, Antena 1 s-a impus ca lider detaşat de audiență pe parcursul întregii zile (02:00-26:00), pe toate categoriile de vârstă. Pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a înregistrat o medie de audiență de 3.9 puncte de rating și 21.1% cotă de piață, în timp ce Pro TV înregistra o medie de 3.6 puncte de rating și 19.3% cotă de piață. Ierarhia se pãstreazã şi în rândul publicului din mediul urban, dar şi la nivelul întregii ţãri.
Antena 1 a fost lider absolut de audiență în Prime-Time (19.00-23.00), la fel, pe toate categoriile de public. Astfel, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a înregistrat o medie de audiență de 10.4 puncte de rating și o cotă de piață de 26.3 procente, în timp ce Pro TV înregistra o medie de 8 puncte de rating și 20.1% cota de piață. Şi de această dată, ierarhia se pãstreazã şi în rândul publicului din mediul urban, iar la nivelul întregii ţãri Antena 1 ocupă prima poziţie în clasament în vreme ce poziţia secundă este ocupată de Kanal D, iar Pro TV ocupă locul al treilea.
Pe 1 Decembrie, telespectatorii au fost cu ochii pe confruntarea de la Chefi la cuţite. Show-ul difuzat de Antena 1 s-a impus ca lider detaşat de audiență la nivelul tuturor categoriile de public. Conform Kantar Media, Chefi la cuțite a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani cu o medie de 11.3 puncte de rating și o cotă de piață de 28.1%, în timp ce al doilea clasat, ProTv, a obținut 7.4 puncte de rating și 18.4% cotă de piață. Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 10 puncte de rating si 20.5 procente cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi în rândul publicului naţional.
Roast-ul Istoric iUmor s-a impus şi el ca lider incontestabil de audienţă, pe toate categoriile de public. Ediţia specială iUmor în care Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au fost luați la ”roast” de cei mai mari domnitori, scriitori sau artiști din istoria României a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, o medie de audiență de 7.1 puncte de rating și o cotă de piață de 24.9 procente, în timp ce programul oferit atunci de Pro TV înregistra o medie de 4.5 puncte de rating și 15.8% cota de piață. Şi la nivel urban, Roast-ul Istoric iUmor conduce clasamentul cu 9 puncte de rating şi 22.2 cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată tot de Pro TV cu 5.2 puncte de rating şi 12.9 cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului naţional.
Ediţia specială Acces Direct de 1 Decembrie a fost şi ea prima opţiune a telespectatorilor, la nivelul tuturor categoriilor de public. Emisiunea prezentată de Mirela Vaida a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, o medie de audiență de 3 puncte de rating și o cotă de piață de 16.2 procente, în timp ce programul oferit atunci de Pro TV înregistra o medie de 2.6 puncte de rating și 14.4% cota de piață. Şi la nivel urban, ediţia specială Acces Direct conduce clasamentul cu 5.3 puncte de rating şi 18.3 cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Romania TV cu 3.2 puncte de rating şi 10.9% cota de piaţă, urmată de Pro TV cu 3 puncte de rating şi 10.4% cota de piaţă. Antena 1 conduce clasamentul şi la nivelul publicului naţional.
Cele mai importante ştiri de peste zi, dar şi poveşti impresionante culese de echipa Observatorului din întreaga ţară au fost urmărite tot la Antena 1, Observator 16 impunându-se ca lider detaşat de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Jurnalul prezentat de Mihaela Călin a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, o medie de audiență de 4.9 puncte de rating și o cotă de piață de 22 procente, în timp ce programul oferit atunci de Kanal D, ocupantul locului 2, înregistra o medie de 2.5 puncte de rating şi 11.4% cota de piată. Pro TV ocupa a treia poziţie în clasament şi înregistra 2.4 puncte de rating şi 10.9% cota de piaţă. Observator 12 conduce şi el clasamentul de audienţă, înregistrând, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, 2.7 puncte de rating şi 15.7%cota de piată.
Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii au petrecut timp de trei zile alături de vedetele Antena 1.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National
Perioada 1 decembrie 2020
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și