Antena LIVE

Curs valutar

De luni, este rândul elevilor să-şi voteze profesorii în Liga Profesorilor Excepţionali!

O nouă ediţie a campaniei naţionale Liga Profesorilor Excepţionali, lansată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a luat startul la sfârşitul lunii aprilie şi a ajuns la cea de a două etapă

De la 29.05.2015, 15:17
WhatsApp

O nouă ediţie a campaniei naţionale Liga Profesorilor Excepţionali, lansată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a luat startul la sfârşitul lunii aprilie şi a ajuns la cea de a două etapă

Profesori din întreagă ţară s-au înscris în campanie, iar, începând de săptămâna viitoare, toţi actualii, dar şi foştii elevi sunt invitaţi să îi voteze pe fundatiadanvoiculescu.ro. În urmă voturilor venite în sprijinul profesorilor, primii zece clasaţi vor fi declaraţi câştigători, membri ai Ligii Profesorilor Excepţionali şi premiaţi. Finală va avea loc pe 21 iunie şi va fi difuzată în direct la emisiunea “Sinteza zilei”.

În competiţie s-au putut înscrie cadre didactice care predau claselor I – XII.  

Câştigătorul primei ediţii a campaniei Liga Profesorilor Excepţionali, în 2014, este profesorul de limba română, la liceul Carol I din Craiova, Aurelian Zisu. Locurile al doilea şi al treilea, în urmă voturilor internauţilor, au revenit profesorilor Constantin Ursu, respectiv Dumitru Vizitiu. Premiile au constat într-un salariu de merit, de 5000 RON, 3000 RON şi 2000 RON, pe care ocupanţii primelor trei locuri l-au primit pe durata unui an şcolar. Totodată, ocupanţii primelor zece locuri au fost premiaţi cu laptop-uri, excursii, vouchere, materiale de specialitate şi educaţionale sau enciclopedii.

“Sunt multe criterii importante prin care vom evalua profesorii care participa în acest an la Liga Profesorilor Excepţionali: modul în care au susţinut copiii de-a lungul întregii lor cariere, modul în care s-au implicat în activitatea socială, modul în care s-au format, au crescut, au evoluat ca profesori, cât de respectaţi sunt, atât de copiii pe care îi educa cât şi de părinţii acestora”, spune Trisi Cristea, directorul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elevi luni profesori vot
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025