Poliţia îl caută pe şoferul care a făcut una dintre cele mai periculoase depăşiri filmate în România (Video)
Şoferul care a făcut una dintre cele mai periculoase depăşiri filmate în România este căutat de poliţişti. Manevra şoferului a fost intens discutată şi distribuită pe reţelele de socializare, fiind considerată o premieră chiar şi de poliţistul Marian Godină.
De Redactia Observator la 17.01.2019, 12:50Şoferul care a făcut una dintre cele mai periculoase depăşiri filmate în România este căutat de poliţişti pentru a fi tras la răspundere pentru gestul său incredibil.
Manevra şoferului a fost intens discutată şi distribuită pe reţelele de socializare, fiind considerată o premieră chiar şi de poliţistul Marian Godină.
Şoferul este căutat, după ce poliţiştii au vizionat clipul
Şoferul autoturismului Skoda este căutat de polițiști, după ce a făcut o manevră extrem de periculoasă, pe DN 1, încălcând flagrant regulile de circulație.
Depăşirea a vut loc între localitățile Mândra și Șercaia, pe un segment unde frecvent au loc accidente de circulație.
Imaginile au ajuns la la oamenii legii prin intermediul presei, iar Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov s-a autosesizat, scrie bunaziuafagaras.info.
Marian Godină, uluit de manevra şoferului
„Nu este înregistrată nicio sesizare cu privire la filmare. S-au demarat verificări la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Făgăraş, urmând să se stabilească cine a condus autoturismul în cauză şi să se dispună măsurile legale. Este contravenţie”, a declarat pentru bunaziuafagaras.info, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.
Nici poliţistul Marian Godină nu s-a gîndit să sesizeze autorităţile. El ar fi distribuit filmuleţul pe contul personal de Facebook, precizând că nu mai văzuse până acum manevra respectivă.
Depăşire halucinantă pe DN1, între Mândra şi Şercaia
O depăşire deosebit de periculoasă a fost filmată pe DN1, între Şercaia şi Mândra, în judeţul Braşov, pe un tronson de drum unde au loc des accidente foarte grave.
Imaginile au fost filmat de un şofer care a fost depăşit într-o viteză foarte mare de două maşini, un BMW şi o Skoda.
Soferul a cărui cameră de bord a surprins imaginile comentează, şocat de incident, că nu a mai văzut aşa ceva în viaţa lui şi că doar un noroc uriaş nu a lăsat o tragedie să se întâmple.
Manevră de Formula 1
În imagini se poate observa cum cele două maşini depăşesc în viteză, însă la un moment dat Skoda depăşeşte în depăşire, prin dreapta, pe sensul normal de mers, în momentul în care maşina din faţa sa se încadra să intre înapoi în bandă.
Surprins de mişcarea de Forumula 1 a şoferului maşinii Skoda, şoferul BMW-ului vede târziu manevra şocantă şi trage scurt de volan, evitând impactul, dar şi pierderea controlului maşinii.
„ASA **** N-AȚI MAI VĂZUT. DN1, intre Şercaia si Mândra, jud Braşov, un tronson de drum unde au loc des accidente. Ultimul acum 2 săptămâni. Skoda cu nr B 524 CXO ….TE MAI FACI BINE ? Depășeşti in depăşire ?” este mesajul care insoteste filmarea.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și