Antena LIVE

Curs valutar

Descinderi masive la traficanţii de droguri de mare risc din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu. Clanul "Ştioacă", luat pe sus pe poliţişti

În această dimineaţă, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judicară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 57 perchezitii domiciliare dintre care 51 pe raza municipiului Bucureşti, 7 în judeţul Ilfov şi o percheziţie pe raza judeţului Giurgiu.

De la 06.06.2018, 08:01
Descinderi masive la traficanţii de droguri de mare risc din Bucureşti

În această dimineaţă, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judicară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 57 perchezitii domiciliare dintre care 51 pe raza municipiului Bucureşti, 7 în judeţul Ilfov şi o percheziţie pe raza judeţului Giurgiu.

Descinderile vizează destructurarea unui grup infractional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de influență, trafic de persoane, trafic de minori, înșelăciune, influențarea declarațiilor, cumpărare de influență, dare de mită.

Începând cu anii 2000, s-a încercat prin intervenții succesive din partea organelor judiciare, destructurarea unei grupării ce acționa, cu precădere pe linia traficului ilicit de droguri de mare risc, în sectoarele 4 și 5 ale municipiului București, grupare de tip mafiot, bazată pe relații de familie, cunoscută în lumea interlopă sub denumirea de ”Ștoacă”.

Ceea ce s-a dorit a fi o descurajare a membrilor rețelei în a se implica în distribuirea pe piața neagră a drogurilor de risc, în special a heroinei și cocainei, s-a dovedit în realitate o activare a unei noi generații, crescută și instruită de cei ce au coordonat de-a lungul timpului activitatea infracțională a grupării, aceștia profitând de faptul că niciodată nu s-a reușit destructurarea completă a grupului, o parte din liderii rămânând în libertate.

În permanență persoanele care au preluat coordonare grupării au respectat aceeași ideologie legată de posibilitatea de a-și asigura un standard de viață prin obținerea de venituri din vânzarea drogurilor de mare risc (cocaină, heroină), exploatarea persoanelor vulnerabile prin obligarea la practicarea prostituției, aservirea tinerilor proveniți din familii destrămate și care să acționeze, la cerere, recurgând la fapte de violență, contra patrimoniului sau ce vizează libertatea de mișcare.

Urmare intervențiilor autorității judiciare și a faptului că cei doi lideri ai grupului infracţional înaintau în vârstă aceștia au predat coordonarea grupării fiilor şi nepoţilor acestora care au început să se implice în coordonarea membrilor grupării, după tiparul predecesorilor lor.

Astfel, după tiparul adevăratelor grupări mafiote cunoscute la nivel internațional, liderii ”grupării Ștoacă” și-au crescut, educat și instruit copii sau persoanele aflate în relații de afinitate cu ei, conform unor reguli stricte ce au vizat ”jurământul” tăcerii, al sacrificiului pentru lider, al condiționării acțiunilor infracționale de voința și știința persoanei care ocupă poziția de lider sau de persoană de încredere a acestuia.

Pe cale de consecință, există suspiciunea că începând cu anul 2017, s-a produs o ”reorganizare” și o nouă ierarhizare în interiorul clanului de tip familial, persoanele care au preluat afacerile ilicite pe toate palierele fiind animate pe de o parte de asigurarea mijloacelor necesare traiului pentru ei dar și pentru crearea unui ”confort„ al membrilor aflați în executarea pedepselor.

De asemenea, noii lideri au continuat ”politica” de relaționare cu alte clanuri active în lumea interlopă bucureșteană și nu numai, încercând să intervină atunci când membrii clanurilor rivale interacționau sau să dezvolte, punctual afaceri pe linia traficului de droguri de mare risc și al traficului de persoane.

S-a reţinut că noii lideri au respectat delimitarea teritorială impusă de către predecesorii lor, astfel încât activitățile infracționale ale clanului Ștoacă să nu interfereze cu cele ale altor clanuri.

Legat de limita teritorială la nivelul municipiului București, s-a reținut că membrii grupării Ștoacă au rămas activi, ca și predecesorii lor, în sectoarele 4 și 5, unde pe piața drogurilor de mare risc au deținut ”monopolul„.

Membrii implicați în traficul ilicit de droguri, au ales să obțină venituri din vânzarea cocainei și a heroinei preparate -în cantități mici-către consumatorii stradali sau cei care frecventează cluburile bucureștene, agreând ideea de fidelizare pe de o parte pentru protecția tranzacțiilor, iar pe de altă parte pentru a nu avea în posesie intervale lungi de timp substanțele stupefiante, toate în scopul îngreunării depistării lor de către autorități.

De asemenea, tot pentru a-și fideliza clienții, liderii au pus în vânzare drogurile de mare risc la prețurile practicate pe piața de profil bucureșteană, respectiv 100 euro/gram cocaină și 30-40 lei/bilă heroină.

Dacă pe linia traficului de droguri membrii clanului s-au poziționat între consumatorul final și furnizorul cocainei sau heroinei, nu același lucru se poate susține și cu privire la activitatea pe linia traficului de persoane și proxenetismului. Aceasta din urmă a căpătat și caracter transfrontalier, urmare câștigurilor substanțiale pe care membrii grupării le-au putut obține de-a lungul timpului prin exploatarea persoanelor de sex femeiesc, obligate/îndrumate să practice prostituția în cluburi sau alte spații special amenajate pe teritoriul unor state precum Cehia, Germania, Anglia, Scoția, Emiratele Arabe Unite (Dubai) și Belgia.

Cu privire la modalitățile în care membrii grupării și-au recrutat victimele exploatate ulterior prin obligarea la practicarea prostituției, s-a reținut predilecția acestora atât pentru inducerea lor în eroare, prin metoda ”lover boy”, cât și pentru violență atunci când acestea nu erau convinse de comportamentul subversiv al acetora.

Pentru a face față ”cerințelor pe piața externă” și a căpăta experiență, membrii clanului au recurs la exploatarea persoanelor de sex femeiesc majore și minore în țară, mai exact în orașe precum București, Cluj-Napoca, Sibiu și Constanța, folosind pentru recrutarea clienților site-urile de profil sau metoda de abordare directă, respectiv stradal.

În ceea ce privește implicarea membrilor grupării în activitățile de determinare sau înlesnire a practicării prostituției, s-a reținut ca mod de operare predilecția acestora spre a-și folosi renumele și influența în relația cu martorele care fie practicau deja prostituția, fie decideau să înceapă să își câștige existența în acest mod.

Un aspect ce s-a evidențiat în modul lor de operare a fost legat de atragerea martorelor ce inițial au fost ajutate într-o formă sau alta să practice prostituția, în activități specifice proxenetismului, în timp acestea devenind active în cadrul grupului în zona recrutării fetelor și mai apoi a înlesnirii practicării prostituției.

Un alt sector ce a prezentat interes pentru membrii grupării, mai ales după dezincriminarea prostituției, a fost cel al saloanelor de masaj, în considerarea faptului că în astfel de locații se pot desfășura cu ușurință activități de proxenetism sub paravanul așa numitelor ”masaje erotice”, sens în care au decis să preia activitatea persoanelor juridice ce aveau ca obiect de activitate ”întreținerea corporală”, inițial formal iar mai apoi chiar în calitate de administratori.

De cele mai multe ori, pentru a se informa cu privire la oportunitățile de cazare și transport în scopul exploatării victimelor, liderii grupului au beneficiat de sprijinul, chiar și informațional, al unor rețele bine puse la punct ce acționează pe teritoriul statelor susmenționate.

Astfel, în intervalul aprilie 2017 – mai 2018, s-a stabilit că membrii grupării au activat pe trei paliere infracționale al căror grad ridicat de pericol social este recunoscut atât în plan național cât și internațional.

În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 35 de suspecţi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024