Antena LIVE

Curs valutar

Descoperire impresionantă, veche de peste 6.000 de ani, la Timişeşti. Pe terenurile agricole au fost găsite statuete antropomorfe misterioase

Un grup de specialişti de la Complexul Muzeal Naţional (CMN) Neamţ a realizat recent o cercetare arheologică pe teritoriul comunei Timişeşti, aflată pe malul drept al râului Moldova, în urma căreia au rezultat noi descoperiri importante, scrie Agerpres.

 

De la 29.09.2023, 10:37
WhatsApp
Comoară descoperită în Neamţ Complexul Muzeal Neamţ

Pe o terasă a acestui râu, arheologii au găsit în urmă cu câţiva ani resturi ceramice şi unelte de piatră, care confirmau o locuire intensă a acelui punct încă din preistorie.

Cercetătorul Vasile Diaconu, doctor în ştiinţe, a precizat că, pentru a verifica situaţia arheologică a sitului respectiv, colectivul de arheologi care activează la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ a realizat un sondaj de dimensiuni reduse, dar cu rezultate foarte interesante. Acesta a explicat că s-a urmărit în principal stabilirea stratigrafiei sitului, dar şi obţinerea unor repere legate de etapele de locuire.

Au fost descoperite cu acest prilej urmele unor locuinţe vechi de mai bine de 6.000 ani, specifice culturii Precucuteni, dar s-au identificat şi complexuri arheologice atribuite epocii bronzului şi epocii fierului.

Descoperire impresionantă pe malul drept al râului Moldova

Pe acelaşi subiect

"Cunoşteam acest sit de mai bine de 10 ani, dar abia acum am reuşit să facem un diagnostic arheologic aici pentru a înţelege mai bine etapele de frecventare a acestui loc. Surprizele nu au încetat să apară, cu toate că am săpat o suprafaţă restrânsă. Deşi partea superioară a depunerilor arheologice a fost afectată de lucrările agricole, unele complexuri s-au păstrat destul de bine. Materialul arheologic este destul de abundent şi spectaculos, atribuit în mare parte Eneoliticului", a declarat dr. Vasile Diaconu, responsabil al cercetării arheologice.

Printre descoperirile cele mai interesante se numără mai multe statuete antropomorfe, specifice culturii Precucuteni, dar şi câteva piese de metal, cel mai probabil bronz, şi care sunt legate de etapele mai târzii de frecventare a sitului.

''Aşezarea eneolitică este oarecum izolată pentru că alte situri ale aceleiaşi perioade se află la distanţă de peste 10 kilometri'', a subliniat dr. Vasile Diaconu. De asemenea, arheologii iau în calcul faptul că populaţiile din epoca bronzului şi cea a fierului care au locuit aici ar fi putut să practice metalurgia, fapt sugerat de bucăţile de metal descoperite.

Situl cercetat recent în comuna Timişeşti este primul care a beneficiat de investigaţii intruzive până acum pe teritoriul localităţii amintite, iar rezultatele îi determină pe arheologi să continue investigaţiile şi în anii următori.

"După ce am realizat această săpătură restrânsă urmează o serie de investigaţii suplimentare care ne vor oferi date preţioase legate de modul de viaţă al comunităţilor preistorice care au locuit aici. Oasele de animale vor fi analizate şi vom avea o imagine a ocupaţiilor legate de creşterea mamiferelor şi vânătoare, vor fi analizate şi unele probe de sol pentru a se stabili anumite componente ale habitatului şi, de asemenea, piesele metalice vor fi studiate pentru a confirma tipul de aliaj folosit'', a precizat Vasile Diaconu. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

descoperire arheologica neamt
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024