Descoperire unică în România. Un grup de tineri au găsit un vas celtic vechi de peste 2.500 de ani: iniţial au crezut că e un tun
Descoperire arheologică unică în România, în Prahova. Un vas celtic, vechi de peste 2.500 de ani, a fost găsit de un grup de tineri căutători de vestigii istorice. Vasul a fost confundat inițial cu un tun, dar după ce au reuşit să îndepărteze pământul din jurul lui, şi-au dat seama cu ce au de-a face. Peste cinci ore s-au chinuit să scoată vasul de bronz din pământ, care era îngropat la mai bine de un metru adâncime.
De Cristi Georgescu la 08.02.2022, 08:45Descoperirea a fost făcută duminică, undeva pe Valea Slănicului, în Prahova. Grupul de căutători de vestigii istorice au dat peste vasul celtic, din bronz şi şi-au dat seama rapid că e ceva deosebit. "Este într-adevăr, cel mai important lucru pe care l-am găsit, până acum", a declarat Sergiu Nicolae, căutător de vestigii.
Suma pe care o vor primi tinerii pentru descoperirea lor
Mai bine de cinci ore au săpat în jurul vasului, care era într-o stare avansată de degradare. "Am depus toate eforturile necesare pentru a proteja vasul cât mai bine", a declarat Sergiu Nicolae, căutător de vestigii. Ieri, tinerii au dus vasul la Direcţia de Cultură Prahova, iar de acolo va fi preluat de cei de la Muzeul de Istorie şi Arheologie, pentru va fi expertizat şi restaurat. Însă la prima vedere, specialiştii spun că este o adevărată descoperire.
"Este un cazan de bronz, probabil este făcut Î.d. Hr. Venit din spaţiul grecesc sau celtic", a declarat Eugen Paveleţ. După ce vasul va fi evaluat, tinerii vor primi şi o recompensă în bani. "Legea spune că vor primi 30% din valoarea lui. Cu specificaţia că mai pot lua încă 15%, dacă este o descoperire extraordinară", a declarat Eugen Paveleţ, arheolog Direcţia de Cultură Prahova. Obiectul confecţionat din bronz nituit este un vas în care erau transportate podoabe, bijuterii, monede sau obiecte de valoare.