Antena LIVE

Curs valutar

Despre Ioan Slavici, întemeietorul, 90 de ani de la moarte

Scriitorul Ioan Slavici s-a născut la Șiria, județul Arad, la 18 ianuarie 1848

De la 17.08.2015, 08:14
WhatsApp

Scriitorul Ioan Slavici s-a născut la Șiria, județul Arad, la 18 ianuarie 1848

În perioada 1854-1858, a urmat școala primară în satul natal, avându-l ca dascăl pe Dimitrie Vostinari, pe care avea să-l evoce mai târziu în ''Amintiri'' (1924). De asemenea, un rol important în copilăria prozatorului l-a avut bunicul său, ''cărbunar din timpul lui Bonaparte, (...) care ținuse să-l facă învățat de frunte'', așa cum notează George Călinescu în ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent''.

Studiile liceale le-a făcut la Arad și la Timișoara. După susținerea examenului de Bacalaureat, a rămas doi ani acasă, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept și Științe din Budapesta, pe care a întrerupt-o, însă, din cauză că s-a îmbolnăvit. A revenit acasă, iar la sfârșitul anului 1869, a plecat la Viena, ca soldat cu termen redus, având astfel posibilitatea să-și continue aici studiile universitare. La Viena îl cunoaște pe Mihai Eminescu, student și el, care îi va rămâne prieten apropiat pentru tot restul vieții și care îl îndeamnă să scrie, recomandându-l, în 1871, revistei Convorbiri literare și cenaclului Junimea. În aprilie 1871, Ioan Slavici și Mihai Eminescu au pus bazele societății studențești "România Jună", Slavici fiind președinte, iar Eminescu secretar. În același an, Ioan Slavici debutează în revista "Convorbiri literare" cu comedia "Fata de birău".

În 1872, revine în țară, la Arad, unde face practică la un cabinet de avocatură, și publică, în Convorbiri literare, povestea ''Zâna Zorilor''. În 1873, obține un post de arhivar la Consistoriul din Oradea. Doi ani mai târziu, în 1874, critică dualismul austro-ungar, ceea ce nu rămâne fără consecințe. Spre sfârșitul anului se refugiază la Iași, unde participă la ședințele Junimii, aici cunoscându-l pe Ion Creangă. În 1875, devine profesor de filosofie la Liceul "Matei Basarab" din București, susținând și ore de limba română, logică și psihologie. În aceeași perioadă, este și colaborator la alcătuirea colecției de documente istorice Hurmuzachi. În septembrie 1875, Ioan Slavici se căsătorește cu Ecaterina Szöke Magyarosy.

Din 1877, a fost redactor la ziarul ''Timpul'', alături de Mihai Eminescu și I.L. Caragiale. În 1881, apare primul volum, ''Novele din popor'', care cuprinde scrieri publicate anterior în presa literară, printre care ''Popa Tanda'', ''Gura satului'', ''La crucea din sat'', ''Scormon'', ''Budulea Taichii'', dar și o nuvelă nouă, ''Moara cu noroc''. În ianuarie 1882, este ales, alături de Eminescu, membru activ al societății Carpații, care susținea unitatea tuturor românilor, iar la 22 martie același an devine membru corespondent al Academiei Române la Secția Istorie.

În 1884 a înființat, la Sibiu, ziarul ''Tribuna'', care a jucat un important rol literar și politic în presa din Transilvania. În 1885, divorțează de soția sa, Ecaterina Szöke Magyarosy, iar în anul următor, se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, profesoară la Școala de fete din Sibiu. Cu ea a avut șase copii: Titu Liviu, Lavinia, Marcel Ioan, Fulvia, Elena și Livia Ioana.

În 1887, Ioan Slavici a fost ales secretar al Partidului Național Român din Transilvania. Din cauza unor articole care revendicau drepturile românilor, a fost închis, în 1888, timp de un an, de autoritățile maghiare. După ce a revenit la București, a înființat, în 1894, împreună cu George Coșbuc și I.L. Caragiale, revista ''Vatra'', unde a început publicarea romanului ''Mara''. George Călinescu aprecia că: ''Pentru epoca în care a apărut, Mara trebuia să însemne un eveniment, și astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria genului (...) Cu mult înaintea lui Rebreanu, Slavici zugrăvise puternic sufletul țărănesc de peste munți și cu atâta dramatism, încât romanul este aproape o capodoperă.''

Tot în 1894, a fost numit director de studii la Institutul Oteteleșanu din Măgurele, patronat de Academia Română. A mai fost director al ziarului Minerva și al Agenției de presă a ziarului Corespondența română. La începutul și după încheierea Primului Război Mondial a fost arestat și închis, perioadă prezentată pe larg în cartea sa de memorialistică ''Închisorile mele'' (1921).

Scrierile sale de debut sunt în majoritate povești: ''Zâna Zorilor'', ''Ileana cea șireată'', ''Florița din codru'', ''Doi feți cu stea în frunte'' etc. În 1881 îi apare volumul ''Novele din popor'', cuprinzând câteva scrieri devenite clasice: ''Popa Tanda'', ''Gura satului'', ''Budulea Taichii'', ''Moara cu noroc''. Este autorul romanelor: ''Corbei'', ''Mara'', ''Din păcat în păcat'', ''Cel din urmă Armaș'', ''Din două lumi'', ''Din bătrâni''. A scris și piese, precum: ''Fata de birău'', ''Toane sau vorbe de clacă'', ''Polipul unchiului'', ''Gaspar Grațiani'' etc.

Personalitate artistică proteică, talentul lui Ioan Slavici s-a afirmat întâi de toate în nuvelistică. Creator al unei tipologii viguroase, excelent analist al stărilor sufletești, Ioan Slavici este primul mare prozator provenit din Transilvania, dar influența sa nu s-a redus numai la spațiul ardelenesc. George Călinescu spunea, în ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'', că ''(...) opera sa este remarcabilă. Cu percepția justă numai când se aplică la viața țărănească, ea nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare. Oamenii sunt dârji, lacomi, întreprinzători, intriganți, cu părți bune și părți rele, așa cum trebuie să fie o lume comună. Dacă ar fi avut mai multă capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umană a satului. Limba de obicei împiedicată și ridicol de neaoșe, atunci când tratează idei, e un instrument de observație excelent în mediul țărănesc.''

Ioan Slavici s-a stins din viață la 17 august 1925, în localitatea Crucea de Jos și a fost înmormântat în schitul Brazi, la un km distanță de orașul Panciu. În discursul de rămas bun, scriitorul Gala Galaction a spus: "Îl vedem deasupra noastră mare în literatură, fruntaș al condeiului, premergător și explorator al frumuseților graiului și sufletului poporului nostru. Îl vedem deasupra noastră printre nouri și culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coșbuc, Caragiale".

Sursa: Agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ioan slavici roman
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024