Destin frânt la 15 ani. Un adolescent din Neamț a murit, după ce s-a înecat în râul Moldova. Băiatul intrase să se scalde
Tragedie în Neamț. Un adolescent de 15 ani a pierit în mod tragic, duminică, după ce a intrat în râul Moldova pentru a se scălda și s-a înecat.
De Redactia Observator la 20.08.2023, 15:30Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, pentru căutarea şi salvarea unui adolescent de 15 ani care a mers să se scalde în râul Moldova, în satul Corhana, comuna Dulceşti.
Tânărul de 15 ani, înghițit de ape
Pompierii au început căutările băiatului cu o barcă şi a fost alertat şi un echipaj de scafandri. În cele din urmă echipele de intervenţie au găsit trupul băiatului şi l-au adus la mal. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar nu au reuşit salvarea adolescentului, fiind declarat decesul.
Băiatul era din localitatea Dulceşti şi se afla la scăldat.