DIICOT preia cazul criminalului de la Caracal. Gheorghe Dincă, audiat la Craiova
Procurorii DIICOT Craiova au preluat de la procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt cazul criminalului de la Caracal, despre care se presupune că a ucis cel puţin patru fete.
De Cristi Ioniţă la 27.07.2019, 07:58Procurorii DIICOT Craiova au preluat de la procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt cazul criminalului de la Caracal, despre care se presupune că a ucis cel puţin patru fete.
Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani, din Caracal, a fost condus vineri dimineaţa la Craiova, pentru a fi audiat de procurorii DIICOT.
Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, bănuit că a ucis cel puţin patru tinere
Aceştia au preluat cazul de la procurorii din Olt şi speră să obţine noi detalii despre cazul care a oripilat o ţară întreagă.
Gheorghe Dincă este bănuit că a ucis cel puţin patru tinere pe care le-a luat la ocazie, deşi până acum a fost stabilit că doar Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani, a fost ucisă de Dincă într-un moment în care poliţiştii şi procurorii aşteptau la poartă să se îndeplinească ora stabilită pe mandatul de percheziţie.
Dincă a fost scos cu greu de poliţişti din jandarmi din propria casă, vineri seara, sute de localnici adunându-se la faţa locului şi fiind la un pas să-l linşeze pe bărbatul de 66 de ani.