Directori ai laboratorului antidoping de la Bucureşti au falsificat rezultatele unor teste și au fost concediaţi
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) informează că 2 persoane de la laboratorul antidoping de la Bucureşti au fost concediate. Cele două persoane au fost găsite vinovate de falsificarea rezultatelor unor teste, pentru a-i proteja pe sportivii dopaţi.
De Redactia Observator la 01.11.2018, 23:45Agenţia Mondială Antidoping (WADA) informează că 2 persoane de la laboratorul antidoping de la Bucureşti au fost concediate.
Cele două persoane au fost găsite vinovate de falsificarea rezultatelor unor teste, pentru a-i proteja pe sportivii dopaţi.
Laboratorul de la Bucureşti a fost suspendat de WADA încă din noiembrie 2017.
"Am început o investigaţie, ne-am uitat pe e-mailuri şi am discutat cu oameni. Am putut stabili că a existat cu adevărat o acoperire, a cel puţin două eşantioane. Am putut stabili că directorul şi directorul adjunct au fost implicaţi în acoperire. Suntem încrezători că până la sfârşitul anului vom avea un rezultat, dar atunci vom spune în primul rând guvernului dacă există destule dovezi şi apoi vom vedea cum va reacţiona. Trebuie să fie cel puţin încă o persoană (implicată)", a spus Gunter Younger, şeful serviciului de investigaţii al WADA.
Younger a mai spus că unitatea sa, înfiinţată în 2016, a înregistrat până acum 434 de cazuri, venite în urma semnalărilor avertizorilor de integritate, iar în acest sunt curs de desfăşurare cinci investigaţii.