Antena LIVE

Curs valutar

Directorul SIE, acuzat că a plagiat zeci de pagini din doctoratul susţinut la Academia SRI: "Rea intenţie n-a fost. Vă spun sincer"

Doctoratul şefului SIE, Gabriel Vlase, include cel puţin 66 de pagini de conţinut plagiat, în multiple secvenţe de pagini copiate bloc, din teza fostului ministru al Apărării Sorin Frunzăverde, relatează PressOne. “Într-adevăr, cu plagiatul ăsta, dacă aşa scrie la lege, aşa scrie [...]. Dar, unde-i greşeală, să fie greşeală. Rea intenţie n-a fost. Vă spun sincer”; a fost reacţia şefului SIE, scrie News.ro.

De la 24.09.2024, 10:06
WhatsApp
Directorul SIE, acuzat că a plagiat zeci de pagini din doctoratul susţinut la Academia SRI Hepta

”Peste 60 de pagini din teza de doctorat a lui Gabriel Vlase, directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), sunt plagiate cuvânt cu cuvânt după o altă teză de doctorat. Cea mai lungă secvenţă de conţinut plagiat numără 16 pagini consecutive. Lucrarea, care i-a adus titlul ştiinţific de doctor şefului spionilor din România, a fost susţinută în 2010 la Academia SRI, numele sub care este cunoscută Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informaţii (SRI)”, relatează PressOne.

Gabriel Vlase, directorul SIE, acuzat că a plagiat zeci de pagini din doctoratul susţinut la Academia SRI

Conţinutul plagiat identificat în lucrarea lui Vlase provine dintr-o singură sursă: o altă teză de doctorat, susţinută în 2004 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), aflată în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cea a lui Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării în guvernele Mugur Isărescu (2000) şi Călin Popescu Tăriceanu (2006 – 2007), în prezent decedat

Un raport de similitudine realizat de Academia SRI în 2018, în cadrul unui amplu proces de verificare a tezelor de doctorat, care a dus la identificarea a peste 50% din totalul tezelor susţinute în universitate ca fiind plagiate, a relevat un procent infim pentru teza lui Gabriel Vlase: 2,4%, pentru că softurile de identificare a similitudinilor sunt capabile să detecteze doar similitudinea cu conţinutul digitalizat, accesibil pe internet. Teza de doctorat a lui Sorin Frunzăverde, din care a plagiat directorul SIE, nu se regăseşte în spaţiul online, aceasta putând fi citită doar la bibliotecă.

Pe acelaşi subiect

Gabriel Vlase s-a înscris la doctorat în 2007 la Academia SRI. La acel moment era deputat de Bacău din partea PSD, poziţie pe care o deţinea şi trei ani mai târziu, la momentul susţinerii publice a tezei.

Gabriel Vlase l-a avut coordonator pe Constantin Onişor, la acel moment decanul celei mai importante facultăţi din cadrul Academiei SRI, cea de Informaţii, iar lucrarea pentru care a obţinut titlul ştiinţific de doctor are titlul ”Studiu cu privire la o strategie de securitate modernă pentru Europa de Sud-Est”. Constantin Onişor a fost şi coordonatorul lucrării de doctorat a lui Sorin Frunzăverde.

Nu a negat că a plagiat 

Vlase şi-a publicat doctoratul în 2010, în acelaşi an în care a susţinut public lucrarea, la Editura RAO. Cartea, care a fost tipărită tot în toamna lui 2010, are un titlu diferit de cel al tezei: Securitate în Europa de Sud-Est. Actualitate şi perspective strategice, iar postfaţa cărţii este semnată de Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii comuniste. Pe ultima copertă a cărţii lui Vlase apare un text semnat de Mihai-Răzvan Ungureanu, fost director al SIE, scrie sursa citată.

”Doctoratul publicat de Vlase la RAO numără 234 de pagini de conţinut. Din acest total, 66 de pagini sunt plagiate identic, la punct şi virgulă - în secvenţe de multiple pagini consecutive - din teza de doctorat a lui Frunzăverde”, indică PressOne.

Vlase a negat vreo legătură cu Frunzăverde, însă nu a negat că a plagiat din cartea acestuia.

„Doar discuţia asta [despre plagiate] nu e de azi, e de ani de zile. [...] Într-adevăr, cu plagiatul ăsta, dacă aşa scrie la lege, aşa scrie. Dar, era mai bine dacă stăteam tractorist, aşa, prin Moldova? Sau că practic am mai citit vreo 100 de cărţi şi am mai pus ceva în cap?”, a  afirmat Vlase.

  „Rău nu ne-au făcut [studiile doctorale]. Dar unde-i greşeală, să fie greşeală. Rea intenţie n-a fost. Vă spun sincer”, a adăugat el

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

plagiat doctorat sri
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025