O lună de la dispariția Alexandrei Măceșanu, iar ancheta e departe de a fi găsit răspunsuri
S-a împlinit o lună de la dispariţia Alexandrei Măceșanu, fata care a produs un cutremurat într-un întreg sistem. Vorbim de 30 de zile în care am văzut demisii şi demiteri şi anchete în lanţ, însă deznodământul parte departe de a fi aflat.
De Redactia Observator la 24.08.2019, 20:25S-a împlinit o lună de la dispariţia Alexandrei Măceșanu, fata care a produs un cutremurat într-un întreg sistem. Vorbim de 30 de zile în care am văzut demisii şi demiteri şi anchete în lanţ, însă deznodământul parte departe de a fi aflat. De la o zi la alta, noi nereguli ies la iveală în modul în care au acţionat autorităţile, iar în cazul Luizei, cealaltă adolescentă despre care Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o, criminaliştii nu pot spune în acest moment ce s-a întâmplat cu ea.
Casa lui Gheorghe Dincă s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oamenii care au aflat despre ororile care au avut loc în urmă cu exact o lună. Unii au venit să aprindă o lumânare pentru Alexandra, altii pur şi simplu din curiozitate.
”Si noi avem copii, sunt la casele lor, dar te doare intr-un fel”, spune o vizitatoare.
”Am zis sa trecem sa vedem ce se intampla in Romania. Suntem ingroziti!”, spune o altă vizitatoare.
24 iulie, ora 10, localitatea Dobrosloveni. Este locul in care a fost văzută pentru ultima data Alexandra. Acesta ia masina de ocazie pentru a ajunge in Caracal. Iar drumul până la Liceul Mihai Viteazu, acolo unde Alexandra ar fi vrut să ajungă, s-a transformat într-un coşmar.
La 10 si 30 de minute Dinca intra cu masina in care se afla cu Alexandra pe poarta. Dupa această ora, pe data de 24, nu mai este vazut iesind din curte.
Doi dintre copiii lui Gheorghe Dincă le-au spus procurorilor DIICOT că au fost la câţiva metri distanţă de casa tatălui lor în clipa în care Alexandra Măceşanu a fost răpită. Au povestit că erau doar în trecere prin Caracal şi nu s-au oprit pentru că nu în relaţii bune cu tatal lor.
”Pe data de 24.07.2018, ora 10:00, când am trecut prin faţa porţii tatălui meu am văzut două persoane ieşind din curtea acestuia, doi vecini, despre care ştiu că se numesc Vică şi Fane”, a declarat fiul lui Gheorghe Dincă.
”Nu-i adevarat! Eu joi seara am fost la el! Am vorbit cu dansul doua minute la poarta”, răspunde Fane, vecinul criminalului din Caracal.
”Eu nu am mai fost la el de nu stiu cand! Vineri, cand am iesit la 8 aici, erau mascatii la pe casa!”, susține și Vică, un alt vecin.
În seara zilei de 24 iulie, la ora 20 şi 30 de minute, tatăl Alexandrei a anunţat dispariţia fiicei sale. Însă poliţistul a raportat situaţia abia a doua zi, la opt şi jumătate dimineata. După patru ore comandantul Poliţiei Caracal a anunţat dispariţia adjunctul şefului IPJ Olt. În tot acest timp, Alexandra suna disperată la 112 să ceară ajutorul care nu a venit niciodată.