Dmitri Rogozin vrea o întâlnire cu Traian Băsescu şi Victor Ponta
Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin loveşte din nou. După ce a fost în conflict cu autorităţile din România acum el se autoinvită la Bucureşti.
De Redactia Observator la 19.05.2014, 15:38Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin loveşte din nou. După ce a fost în conflict cu autorităţile din România acum el se autoinvită la Bucureşti.
"Le propun domnilor (Traian) Băsescu şi (Victor) Ponta să sărbătorim împreună, la 31 august, la Bucureşti, 70 de ani de la eliberarea acestui oraş de fasciştii români", a scris Rogozin pe contul său.
Această nouă postare pe o reţea de socializare survine după un schimb de replici intens mediatizate cu reprezentanţi ai autorităţilor de la Bucureşti.