Antena LIVE

Curs valutar

Foto

"Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat. În acea seară era fericit". Daniel a murit la spital, la 10 zile de când a intrat cu motocicleta într-un pom, în Iaşi

Era tată, avea doar 32 de ani şi o viaţă în faţa ochilor. Dar Daniel nu a mai putut să lupte. După zece zile de comă, de la accidentul înfiorător pe care l-a suferit în zona Copou din Iaşi, tânărul a murit la spital.

De la 11.04.2023, 16:32
WhatsApp
Galerie (5)
"Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat. În acea seară era fericit". Daniel a murit la spital, după 10 zile de când a intrat cu motocicleta într-un pom, în Iaşi Facebook/BZI

În urma lui, o fetiţă de 5 ani va creşte acum fără tată. Nu ştie încă. Nu a aflat că părintele ei nu va mai veni niciodată să o vadă.

A murit după 10 zile de comă

În seara zilei de 30 martie, Daniel a provocat un accident. A intrat într-un autoturism parcat şi ulterior s-a izbit cu viteză într-un copac. Impactul a fost violent. De atunci, medicii s-au luptat pentru a-l salva. Şi chiar au crezut că vor reuşi. Dar după 10 zile, inima lui Daniel s-a oprit pentru totdeauna. În toată această perioadă a fost în comă şi a avut-o alături pe sora lui, care a sperat la rândul său că fratele ei va învinge în faţa îngerului morţii.

„A fost un eveniment nefericit. Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat și de ce a pierdut controlul. Poate a amețit în acel moment, fiindcă el conducea de foarte mulți ani. El a avut și motoscuter și nu s-a întâmplat așa ceva niciodată. Chiar și instructorul său a spus că este foarte atent și extrem de calculat. Chiar dacă recent a divorțat, nu știu dacă a avut asta vreo influență. Prietenii săi mi-au spus că în acea seară era fericit. Această decizie a fost una gândită foarte bine de ei și au dat dovadă de maturitate.

El ținea legătura cu cea mică. În fiecare weekend, ea venea la Vlădeni și stăteau împreună. Nici nu i-am dat vestea. Poate fi o veste șocantă și să aibă urmări, de aceea încercăm să găsim o metodă cât mai bună. Mi-a confirmat și cineva care a fost în comă că m-a auzit mereu. Chiar dacă el nu-mi spunea nimic, sunt sigură că a înțeles. Ultima dată când l-am văzut, i-am spus să lupte, pentru că are pentru ce. I-am amintit de fetița lui care îl aștepta acasă. Era un bărbat atât de puternic de caracter. Dar nu s-a mai putut. Însă sunt sigură că acolo sus a scăpat de orice suferință și îi este bine. A fost un om atât de bun”, a povestit sora lui Daniel, potrivit bzi.ro.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

accident iasi motocicleta mort
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025