Doi copii de 9 şi 12 ani, atacaţi cu o foarfecă de un bărbat, într-un autobuz din Brăila. Agresorul, imobilizat de şofer
Doi copii au fost agresaţi de un bărbat cu o foarfecă, într-un autobuz din Brăila. Agresorul a fost prins şi imobilizat de şofer, potrivit IPJ Brăila.
De Redactia Observator la 13.06.2023, 16:49Doi minori, unul de 9 ani şi celălalt de 12 ani, au fost agresaţi de un bărbat cu o foarfecă, în timp ce mergeau cu un autobuz în municipiul Brăila, agresorul fiind imobilizat de şoferul autobuzului, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că într-un autobuz de transport în comun, care se deplasa prin municipiul Brăila, un bărbat ar fi agresat doi minori.
"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar, din primele date, se pare că un bărbat de 69 de ani, din Brăila, în timp ce se afla într-un autobuz, care circula pe linia traseului 2, în cartierul Hipodrom, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat cu o foarfecă un minor de 9 ani şi un alt minor de 12 ani, din Brăila. Bărbatul a fost imobilizat de şoferul autobuzului, care a văzut în oglindă retrovizoare evenimentul. În urma evenimentului, ambii minori au solicitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital", se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila, potrivit Agerpres.
În urma controlului efectuat de poliţişti, asupra bărbatului a fost găsită şi ridicată o foarfecă, acesta fiind condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor.