Doi copii și mama lor, răniți după ce maşina lor s-a răsturnat pe plafon într-un șanț de la marginea drumului, în Ialomița
Doi copii de 7 și 12 ani și mama lor au fost răniți după ce mașina în care se aflau a sărit peste parapetul de protecție și s-a răsturnat într-un șanț la marginea drumului, pe DJ 214, în județul Ialomița.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.06.2021, 12:42Accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 04:00, pe DJ 213, în afara localității Gura Ialomiței.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un șofer, în vârstă de 67 de ani, din județul Constanța, ar fi părăsit partea carosabilă într-o curbă, rasturnându-se în șanțul de pe marginea drumului.
În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime, doi minori de 7 și 12 ani, și o femeie de 38 de ani, pasageri ai autovehiculului.
Victimele au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul intervenței. Mama și cei doi minori, conștienți, cooperanți, neîncarcerati, au fost preluați de echipajele medicale SAJ și transportați la Spitalul Orășenesc Țăndarei pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate. Șoferul, după ce a fost asistat medical la fața locului, a refuzat să meargă la spital. El a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Articol realizat cu informații și imagini obținute de reporterul Observator Andreea Filip.