Doi frați gemeni și-au ucis unchiul, într-un sat din Vaslui. Mama lor îl chemase pe bărbat ca să-i liniștească pe băieți
Doi frați gemeni și-au ucis unchiul, într-un sat din Vaslui. Mama lor îl chemase pe bărbat ca să-i liniștească pe băieți, după ce aceștia au devenit violenți în curtea casei.
De Cornel Preda la 07.07.2020, 08:45- Ionuț și Costel Axinte sunt căutați de polițiști.
- Gemenii își băteau foarte des și tatăl.
Crimă sălbatică într-un sat din Vaslui, luni noaptea, unde doi frați gemeni l-au omorât pe fratele tatălui lor, cu un topor. Mama băieților, care au 29 de ani, îl chemase pe cumnatul ei ca să încerce să-i liniștească pe cei doi. N-a mai apucat, a fost atact chiar la poartă.
Cei doi frați gemeni din localitatea Gura Idrici, comuna Roșiești, l-au lovit pe unchiul lor cu o secure în cap. Martorii, citați de Vremea Nouă, spun că bărbatul avea capul despicat. După ce au comis crima, gemenii au fugit de la locul faptei și sunt căutați și în prezent de către polițiști.
Despre frații Ionuț și Costel Axinte toată lumea vorbește că ar fi "trimișii Diavolului pe pământ". În urmă cu mai mulți ani, cei doi au incendiat o mașină a poliției, după un conflict cu șeful de post din comună. În ultima perioadă aceștia munceau ca sezonieri prin țară, iar din când în când veneau acasă, pentru a-și cheltui banii.
De fiecare dată când se întorceau în sat, gemenii intrau în conflict cu părinții lor. Tatăl, care are o semipareză pe partea dreaptă, era constant ținta bătăilor celor doi. Pentru a nu mai avea probleme cu ei, mama acestora s-ar fi adresat, în urmă cu câteva săptămâni, poliției și Parchetului Bârlad, pentru a emite un ordin de protecție împotriva bătăușilor. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, aseară conflictele au reizbucnit în familie, iar pentru a le aplana, mama lor a apelat la ajutorul unui frate de-al tatălui, care a mai intervenit pentru a-i cuminți pe cei doi scandalagii.
- 750.000 de lei câștigați de un român la pariuri sportive. Biletul l-a costat 160 de lei
- Alertă de ploi, grindină şi vijelii în România. 29 de județe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore
- Medicul Virgil Musta, despre transmiterea noului coronavirus prin aerul condiționat: "Există acest risc"
Azi-noapte însă, bărbatul nu a mai apucat să intre casă, să vadă despre ce este vorba. A fost atacat încă de la poartă, iar printr-o lovitură de secure, frații l-au omorât pe loc.
"Așa ceva eu nu am mai văzut în viața mea. Acum regret că m-am dus să văd despre ce e vorba pentru că imaginea aia mă va urmări mult timp de acum înainte. Se știa că erau puși pe certuri și bătăi tot timpul, tatăl lor nu scăpa niciodată de pumnii lor. Cel care mai aplana conflictele era Constantin, unchiul lor. L-au omorât dintr-o singură lovitură de secure." ,a declarat un vecin al familiei Axinte.