Doi localnici din Stănişeşti, loviți de poarta în care s-a izbit un autoturism. Şoferul a fugit de la locul accidentului
Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 27 ani, din judeţul Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism pe DC 54, în interiorul satului Slobozia, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu poarta unei locuinţe.
De Redactia Observator la 02.01.2017, 11:53Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 27 ani, din judeţul Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism pe DC 54, în interiorul satului Slobozia, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu poarta unei locuinţe.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 43 ani şi a unui bărbat de 39 ani, ambii din comuna Hemeiuşi, persoane care se aflau în spatele porţii lovite de autoturism şi care au primit îngrijiri de la echipajul SMURD care s-a deplasat la faţa locului, cei doi refuzând transportarea la spital.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, iar în urma identificării şi testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.