Doi șoferi bulgari, răniți după un impact violent între două camioane, în Caraş Severin. Un al treilea TIR s-a izbit de cele două, într-o curbă strânsă
Doi şoferi bulgari au fost răniţi vineri dimineaţă, într-un accident rutier produs în judeţul Caraş Severin după ce camioanele pe care le conduceau s-au izbit violent. În accident a mai fost implicat şi un al treilea TIR care s-a izbit de unul dintre camioane, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 15.03.2024, 10:26Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş Severin a anunţat că vineri, în jurul orei 05.30, pe DN 6, între localităţile Teregova şi Armeniş, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei ansambluri de vehicule.
Accident între trei camioane
“În timp ce un bărbat de 44 de ani, cetăţean bulgar, conducea un ansamblu de vehicule, din direcţia Orşova către Caransebeş, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă la stânga, intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus de un alt cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani. În accident a fost implicat un al treilea ansamblu de vehicule înmatriculat în judeţul Bihor, care circula în spatele ansamblului de vehicule condus de bărbatul de 53 de ani, în direcţia Caransebeş-Orşova, cele două intrând în coliziune faţă-spate”, a anunţat IPJ Caraş Severin.
În urma accidentului au fost răniţi conducătorii auto de 44 şi 53 de ani, care au fost transportaţi la spital.
Doi dintre conducătorii auto au fost testaţi cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultate fiind negative, iar în cazul celui de-al treilea sunt recoltate mostre biologice la unitatea medicală. Traficul rutier a fost blocat în zonă.