Donald Trump vrea să împiedice publicarea cărţii care i-ar putea aduce noi scandaluri
Avocaţii lui Donald Trump cer nepublicarea cărţii "Fire and Fury: Inside the Trump White House" a lui Michael Wolff.
De Redactia Observator la 04.01.2018, 21:25Avocaţii lui Donald Trump cer nepublicarea cărţii "Fire and Fury: Inside the Trump White House" a lui Michael Wolff. Ei au acţionat chiar a doua zi după ce apariţia unor fragmente a dus la controverse referitoare la preşedintele american.
Avocaţii consideră că în carte sunt pasaje "false şi fără fundament", şi cer ca autorul Michael Wolff şi editorul să "înceteze imediat" publicarea cărţii ce urmează să apară la 9 ianuarie.
În replică la declaraţiile avocaţilor lui Trump, autorul cărţii afirmă că a scris-o după ce a intervievat peste 200 de persoane din anturajul lui Trump. De altfel, Michael Wolff i-a luat chiar şi lui Trump un interviu în iunie 2016. După scrutinul din noiembrie, el i-a cerut noului preşedinte să primească acces la Casa Albă, lucru pe care Trump l-a acceptat, astfel că autorul acestei cărţi a avut ocazia să afle din confidenţele consilierilor lui Trump, fiind perceput ca un om de încredere al acestuia.
Într-una din relatările din carte se sugerează că Trump nu şi-a dorit să ajungă preşedinte şi că a candidat doar pentru a-şi consolida propria marca. În alta, care a stârnit miercuri furia preşedintelui, este prezentată o declaraţie a fostului consilier Steve Bannon, care consideră că fiul cel mare al lui Trump a comis un act de 'trădare' prin întâlnirea avută cu o avocată rusoaică ce i-ar fi promis informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton. După apariţia acestui pasaj, Trump l-a acuzat pe Bannon că şi-a 'pierdut minţile'.
Un alt pasaj al cărţii menţionează că fostul premier britanic Tony Blair l-a avertizat pe Trump că este spionat de serviciile secrete britanice, relatare calificată joi de Blair ca fiind 'absurdă', acesta dezminţind că i-ar fi spus vreodată aşa ceva lui Trump.
Cartea ar urma să fie publicată săptămâna viitoare, dar deja circulă copii ale ei, iar pasaje din lucrare au apărut de miercuri în publicaţiile de obicei ostile lui Trump.
Sursa: News.ro, Agerpres