Antena LIVE

Curs valutar

Dosarul de insolvenţă FC Dinamo: Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare pentru joi în dosarul în care analizează cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul cu acelaşi nume din Liga I

De la 11.06.2014, 18:08
WhatsApp

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare pentru joi în dosarul în care analizează cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul cu acelaşi nume din Liga I

Astăzi, a avut loc al doilea termen în dosarul înregistrat la 13 mai, la Tribunalul Bucureşti, prin care clubul condus de Ionuţ Negoiţă solicită deschiderea procedurii de insolvenţă.

La 28 mai, instanţa a stabilit un nou termen pentru 11 iunie, dată până la care a solicitat SC Dinamo 1948 SA să depună la dosar declaraţii pe proprie răspundere din care să ateste că administratorii, directorii sau asociaţii săi nu au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, fals ori intracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii cinci ani anteriori deschiderii procedurii, scriu cei de la Mediafax.

FC Dinamo este al şaselea club de Liga I care solicită intrarea în insolvenţă în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi FC Vaslui.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dinamo
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024