Antena LIVE

Curs valutar

Dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma va fi rejudecat, a decis instanţa supremă

Instanţa a decis, luni, rejudecarea dosarului lui Vlad şi Mircea Cosma.

De la 26.03.2018, 16:49
WhatsApp
Dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma va fi rejudecat, a decis instanţa supremă

Instanţa a decis, luni, rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare. Ei sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi primit de la administratorii unor firme aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar era Consiliul Judeţean.

Decizia de rejudecare a procesului a fost luată luni de Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

La ultimul termen al procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a avut loc în 19 februarie, Mircea Cosma a negat toate acuzaţiile şi le-a prezentat magistraţilor planşe cu banii pe care i-ar fi economisit la derularea contractelor de la Consiliul Judeţean Prahova.

"Resping toate acuzaţiile. Judeţului Prahova i se spune în glumă al 53-lea stat al SUA. Volumul de investiţii a dus la crearea a 11 parcuri industriale cu un total de 46.000 de angajaţi. Ar fi trebuit să primesc o decoraţie pentru asta", a declarat Mircea Cosma în instanţă.

La rândul său, fostul deputat Vlad Cosma - cel care i-a acuzat pe procurorii DNA Ploieşti că ar fi falsificat probe în dosare - a afirmat, la instanţa supremă, că nu îi este frică pentru că dosarul are la bază probe false.

La ultimul termen al procesului de la ICCJ a mers şi Andreea Cosma, care a spus că a venit pentru a-şi susţine familia, dar şi pe alţi cetăţeni care au reclamat abuzuri ale procurorilor, precum Sebastian Ghiţă, care aşteaptă de la ea, în calitate de deputat, să le apere drepturile. Ea a susţinut că are încredere în înţelepciunea magistraţilor instanţei supreme, afirmând că la prima instanţă, care a dispus condamnarea lui Vlad şi Mircea Cosma, era altă situaţie - procurorul Mircea Negulescu era în funcţie, iar multor martori le era teamă să vorbească.

Fostul deputat Vlad Cosma a mers la Inspecţia Judiciară pentru a depune "noi documente şi probe" împotriva procurorilor de la DNA Ploieşti. Întrebat dacă are emoţii privind decizia magistraţilor, Cosma a spus: "Orice om are emoţii, dar suntem optimişti. Cred că va fi o soluţie bună. (...) Acolo s-au fabricat nişte probe, se triplau martori. Am încredere în justiţie, nu am încredere în cei patru procurori de la Ploieşti”.

De altfel, Inspecţia Judiciară (IJ) a anunţat că a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea şi procurorul Alfred Savu, precum şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, pe rolul Inspecţiei existând zece lucrări care au ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la DNA Ploieşti. Verificările IJ sunt făcute fie în baza unor sesizări ale unor persoane, fie după ce Inspecţia s-a autosesizat în urma acuzaţiilor şi a înregistrărilor prezentate de Cosma şi vizându-i pe procurorii de la DNA Ploieşti. 

Vlad Cosma a depus şi o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, între care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu.

În 1 noiembrie 2016, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat  la opt ani de închisoare, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare, în timp ce omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare. În acelaşi dosar, Daniel Alixandrescu, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din CJ Prahova, la data faptelor, a fost condamnat la şase ani de închisoare.

În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunţători în cauză, ale căror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova.

Firmele controlate de cei trei sunt, la rândul lor, trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpaţi Răzvan Alexe, dar şi fostul angajat al Secretariatului general al Guvernului, Marcel Păvăleanu, alături de alţi oameni de afaceri din Prahova.

"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare” notau procurorii DNA în 2014, atunci când a început urmărirea penală în acest dosar.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mircea cosma vlad cosma
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024