Două căprioare, găsite de poliţie în curtea unui bărbat din Bacău. Omul, suspect de braconaj, s-a ales cu dosar penal
Două căprioare au fost găsite de poliţişti la domiciliul unui bărbat din Stănişeşti, în urma unei percheziţii efectuate în cadrul unui dosar penal, a informat, luni, 24 octombrie, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 24.10.2022, 16:08"Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa unui bărbat, de 58 ani, din comuna Stănişeşti, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile, dobândite fără respectarea condiţiilor legii 407 din 2006. La locuinţa bărbatului au fost identificate două animale sălbatice, specia căprior, acestea fiind predate paznicului de vânătoare şi eliberate în prezenţa organelor de poliţie, în mediul natural", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de braconaj cinegetic.