Două maşini, conduse de şoferiţe de 25 şi 37 de ani, s-au izbit în Corabia. Patru persoane au ajuns la spital
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident în care au fost implicate două mașini, în Corabia, județul Olt. La volanul autoturismelor se aflau două şoferiţe, de 25, respectiv 37 de ani, care nu consumaseră băuturi alcoolice.
De Redactia Observator la 01.07.2023, 17:17Polițiștii din Olt au fost sesizați, prin apel la 112 că pe Drumul Județean 543, în orașul Corabia, a avut loc un accident rutier. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 25 de ani, din comuna Brastavățu și un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 37 de ani, din comuna Giuvărăști, județul Olt.
Accident cu 4 răniți în Corabia
În urma evenimentului rutier, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul orășenesc Corabia, relatează Mediafax. Cele două șoferițe au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.