Două surori românce, separate şi date spre adopţie în copilărie, s-au regăsit după zeci de ani. Lucreția și Florentina îşi caută acum părinţii
Două tinere românce, date spre adopţie în copilărie - îşi caută familia. Lucreția și Florentina s-au născut în Buftea în iunie 1989, însă au fost separate la adopție. Pentru că amândouă şi-au dorit să îşi cunoască rudele biologice, tinerele de origine română au reuşit să ia legătura şi acum încearcă, împreună, să-şi găsească părinţii.
De Redactia Observator la 17.01.2024, 14:08Numele părinților căutaţi este Giugiu Elena și Mamaleagă Florică, iar cele două tinere au apelat inclusiv la comunitatea de pe Facebook numită "Copiii niciodată uitați ai României".
Postarea s-a viralizat foarte repede şi, de pe acelaşi grup, tinerele au aflat că şi rudele lor au încercat să dea de ele în urmă cu câţiva ani.
Cu toate acestea, până în acest moment tinerele nu au reuşit să-şi cunoască părinţii biologici.