Două tinere din Bucureşti au plecat la cumpărături cu bani falşi în patru judeţe. Poliţiştii le-au prins în maşină, în drum spre următoarea "ţintă"
Două tinere de 23 și 24 de ani, din București, au fost prinse când își făceau cumpărăturile, în județul Dâmbovița, cu bancnote false. Din cercetări a reieșit apoi că au folosit bancnote falsificate în patru județe.
De Redactia Observator la 08.10.2023, 17:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În urmă cu trei zile, tinerele ar fi cumpărat diverse produse alimentare, în localitățile Băleni și Bâldana, plătind cu bancnote falsificate de 100 de lei, informează IPJ Dâmbovița. A doua zi, polițiștii le-au prins pe cele două în Târgoviște, într-un autoturism.
Fetele, prinse cu bani falşi
La control, polițiștii au găsit o altă bancnotă din cupiură de 100 de lei, precum și alte produse alimentare și de igienă, existând suspiciunea punerii în circulație și a altor bancnote contrafăcute, relatează Mediafax.
Din investigații a reieșit apoi că cele două tinere ar fi intrat în posesia a 50 de bancnote contrafăcute pe care, în perioada 4-7 octombrie a.c., le-ar fi pus în circulație în județele Dâmbovița, Prahova, Ilfov și Giurgiu.
Polițiștii din Dâmbovița le-au reținut, duminică, pentru 24 de ore. În aceeași zi, cele două tinere vor fi prezentate magistraților cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetate pentru punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.