Antena LIVE

Două tramvaie s-au ciocnit frontal în București, șase călători au ajuns la spital

Momente de panică în Capitală. Două tramvaie pline cu oameni s-au ciocnit frontal într-o zonă intens circulată, iar şase călători au ajuns răniţi la spital. Vinovat ar fi chiar unul dintre vatmani, care ar fi uitat să schimbe macazul.

De la 27.05.2020, 22:21

Ora 11 şi 40 de minute, Bucureşti. Două tramvaie pline de oameni se ciocnesc frontal în zona Eroii Revoluţiei. Călătorii sunt aruncaţi unii peste alţii, în timp ce zgomotul puternic îi sperie pe trecătorii din zonă.

Primele cercetări arată că vatmanul tramvaiului de pe linia 7, care circula pe şoseaua Olteniţei spre şoseaua Giurgiului, ar fi uitat să schimbe macazul. Din sens opus, venea cu viteza tramvaiul 11. Nici unul dintre cei doi vatmani nu a reuşit să frâneze la timp. iese hartă

În impactul violent, şapte călători au fost răniţi.

DANIEL VASILE, PURTĂTOR DE CUVÂNT ISU - 6 dintre acestea (n.r. persoane rănite) au fost transportate la spitalele Bagdasar, Universitar şi Sf. Ioan. Starea acestora era una stabilă, nu prezentau leziuni foarte grave.

Întradevăr, se aflau mai mulţi pasageri în tramvai, nu avem cu exactitate numărul acestora, mulţi au coborât în primele momente de după impact, nu au prezentat leziuni, nu au avut probleme medicale.

Din cauza impactului, traficul din zonă a fost blocat mai bine de 20 de minute. În spatele meu, sunt mai multe tramvaie care aşteaptă să fie repornite

Circulaţia a fost reluată după ce reprezentanţii Societăţii de Tranport Public au reuşit să scoată de pe şine tramvaiele lovite. Poliţiştii i-au testat pe cei doi vatmani. Nici unul nu consumase alcool, dar ancheta continuă.

Ți-a plăcut acest articol?

tramvaie accident bucuresti
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024