Antena LIVE

Curs valutar

Dresura de animale, scoasă din programul Circului Globus din Capitală

Dresura de animale rămâne o amintire la Circul Globus! Programul nu va mai fi inclus în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre adoptat de consilierii generali ai Capitalei.

De la 30.01.2017, 17:19
WhatsApp

Dresura de animale rămâne o amintire la Circul Globus! Programul nu va mai fi inclus în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre adoptat de consilierii generali ai Capitalei.

În debutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că spectacolele circului Globus nu vor mai cuprinde numere care presupun dresura de animale, respectând în acest fel o tendinţă europeană şi mondială. Ea a menţionat că, potrivit specialiştilor, animalele dresate în vederea prezentării în spectacole de circ sunt supuse unor rele tratamente, chiar dacă din spectacole nu reiese acest lucru şi totul pare frumos.

Gabriela Firea a atras atenţia asupra faptului că circuri prestigioase, precum Cirque du Soleil, au renunţat la spectacolele care implică folosirea animalelor.

'Avem o colaborare cu mai multe organizaţii din domeniu, în special cu Vier Pfoten, şi vom realiza relocarea animalelor care sunt acum în spectacol la circul Globus. O parte vor fi folosite pentru anumite expoziţii care se vor organiza chiar la circ, dar fără să presupună chinul dresajului, o parte vor merge la grădina zoologică', a afirmat edilul general, potrivit Agerpres.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, Tudor Tim Ionescu, consilier general ALDE, a anunţat că în următoarea şedinţă a CGMB va fi introdus un proiect de hotărâre privind interzicerea spectacolelor cu animale pe raza municipiului Bucureşti.

Prin urmare, conform modificărilor adoptate la anexa nr. 3 a hotărârii CGMB nr. 414/2016, în descrierea obiectului de activitate a circului nu mai figurează termenul 'dresură' şi nici 'turul menajeriilor'. Totodată, din activitatea departamentului de relaţii internaţionale ar urma să fie exclusă atribuţia de a întocmi documentele pentru formalităţile vamale în cazul animalelor artiştilor străini care apar în spectacolele instituţiei, iar printre atribuţiile Compartimentului Tehnic-Administrativ nu mai figurează avizarea reţetarelor pentru dresurile străine, întocmirea formalităţilor pentru avizul sanitar-veterinar sau asigurarea transportului animalelor în turneele din ţară şi străinătate.

Animalele aflate în responsabilitatea Circ&Variete Globus Bucureşti vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat între această instituţie publică şi Fundaţia Vier Pfoten, în termen de cel mult şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. În această perioadă, administraţia circului va asigura animalelor condiţiile de bunăstare.

sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

animale bucuresti circ circul globus interzis
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024