DROGURI din Olanda, vândute în Bihor! Ce se întâmplă acum cu un suspectul acuzat de TRAFIC DE DROGURI de mare RISC
Un bărbat suspectat că ar fi adus mai multe pastile de extasy din Olanda şi le-ar fi vândut pe raza judeţului Bihor a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri şi consum, potrivit News.ro
De Redactia Observator la 01.08.2017, 14:44Un bărbat suspectat că ar fi adus mai multe pastile de extasy din Olanda şi le-ar fi vândut pe raza judeţului Bihor a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri şi consum, potrivit News.ro
Procurorii DIICOT au anunţat, marţi, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cherteş Ciprian Alin, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri şi deţinere în vederea consumului de droguri de mare risc.
”Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Cherteş Ciprian Alin a cumpărat contra sumei de 1.500 euro, din Amsterdam-Olanda, cantitatea de 250 pastile extasy, pe care le-a introdus în ţară, prin PTF Borş”, pcrecizează procurorii DIICOT.
Potrivit acestora, ulterior, în mai multe rânduri, bărbatul a remis o cantitate de circa 224 pastile extasy altor persoane, iar o cantitate de circa 26 pastile extasy a deţinut-o şi a consumat-o pe raza judeţului Bihor, în intervalul aprilie - iunie 2017.
- Cercetaţi pentru furt, arestaţi pentru trafic de droguri: În curtea a doi tineri au fost descoperite...
- Colet cu droguri de zeci de mii de euro! Un bărbat ar fi trimis din Spania, prin curier, cocaină, ecstasy şi cannabis
- Şofer oprit cu foc de armă la Constanţa! Un bărbat a fost prins la volan fără permis, băut şi drogat
DIICOT anunţă, de asemenea, că au mai fost trimişi în judecată Puşcău Cosmin Olimpiu şi Casapu Cristian Aurelian, care, în intervalul februarie - martie 2017, au traficat la rândul lor pastile extasy, separat de activitatea infracţională a lui Cherteş.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bihor.
Sursă: News.ro