Video! Dubai se menţine în top. Cel mai mare PATINOAR indoor din lume va fi construit aici
Conducătorul emiratului Dubai, Sheikh Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum, a lansat un proiect de dezvoltare a turismului numit Meydan One care va dispune de o pârtie de schi de 1,2 km lungime, de un patinoar și de cea mai mare fântână din lume, a declarat biroul său de presă prin intermediul canalelor de social media
De Redactia Observator la 04.08.2015, 13:03Conducătorul emiratului Dubai, Sheikh Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum, a lansat un proiect de dezvoltare a turismului numit Meydan One care va dispune de o pârtie de schi de 1,2 km lungime, de un patinoar și de cea mai mare fântână din lume, a declarat biroul său de presă prin intermediul canalelor de social media
Proiectul va acoperi o suprafață de 3,5 milioane de metri pătrați. Acesta va fi amplasat între turnul Burj Khalifa, cel mai înalt din lume (829 de metri), și hipodromul Meydan din centrul emiratului.
Faza de proiect este programată să se încheie până în 2020, anul în care Dubai va fi primul oraș arab care va găzdui World Expo.
Ziarul local 'SevenDays' a notat primele impresii despre proiectul Meydan One. Conform acestuia, pe lângă pârtia de schi planificată și de patinoar, dezvoltarea va mai cuprinde și cea mai mare fântână din lume, capabilă să arunce apă până la 420 de metri înălțime.
De asemenea, patinoarul de 1,5 km va fi cel mai lung din lume. Hoteluri, proprietăți rezidențiale, un centru comercial și o clădire turn foarte înaltă numită Meydan One Tower sunt incluse în proiect.
Dubai are deja o pârtie de schi artificială de interior într-un centru comercial deschis în noiembrie 2005.
Emiratul Dubai, care are o populație de peste 21 milioane de locuitori, intenționază să-și dubleze numărul turiștilor astfel încât până în 2020 să ajungă la 20 milioane de turiști anual, informează Xinhua.