El este ucigaşul din Braşov, tatăl care şi-a omorât copiii şi soţia, după o revelaţie avută la o mânăstire
Bărbatul din Braşov, care şi-a ucis soţia şi copiii, o fată şi un băiat de 13, respectiv 18 ani, se numeşte Florin Mircea Buliga.
De Redactia Observator la 27.03.2018, 15:53Ucigaşul din Braşov, care şi-a ucis soţia şi copiii, o fată şi un băiat de 13, respectiv 18 ani, se numeşte Florin Mircea Buliga.
Este născut în Suceava, la 6 aprilie 1974 şi locuia cu familia pe strada Stejarului nr. 4a din Braşov, în zona blocurilor recent construite.
- Citeşte şi Bărbatul din Braşov care şi-a ucis cei doi copii şi soţia, a avut o revelaţie la o mânăstire, apoi a comis crima
Din primele informaţii, se pare că după comiterea faptei, suspectul s-ar fi predat poliţiştilor.
Nu exista deocamdată informaţii oficiale cu privire la modul în care s-a produs fapta, însă motivul ar fi o vizită recentă la o mănăstire, unde ar fi avut o revelaţie, potrivit unor surse din anchetă.
În urma acestor revelaţii, Florin Mircea Buliga ar fi încercat iniţial să se sinucidă, însă s-a răzgândit, a aşteptat să adoarmă soţia şi cei doi copii, după care i-a ucis.
Surse judiciare au precizat că victimele sale au fost soţia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, şi copiii, un băiat şi o fată, unul de 13 ani, celălalt de 18 ani.
Din primele informaţii, se pare că, după comiterea faptei, bărbatul s-a predat poliţiştilor care-l cercetează pentru omor şi încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.