Antena LIVE

Curs valutar

Video

Elena Udrea şi Ioana Băsescu, condamnate la închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009

Elena Udrea a primit o condamnare la opt ani de închisoare cu executare, prin contopire, pentru instigare la luare de mită și spălare de bani, în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte, a fost și ea condamnată la cinci ani de închisoare.

De la 02.03.2021, 17:21
WhatsApp
Galerie (2)
Elena Udrea şi Ioana Băsescu, condamnate la închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009

Curtea de Apel București a contopit pedepsele în cazul Elenei Udrea, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani, sporită la 8 ani.

În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la cinci ani de închisoare. Ioana Băsescu a fost condamnată la 3 ani pentru instigare la delapidare, la încă 3 ani pentru instigare la spălare de bani. Contopind pedepsele, fiica președintelui a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul privind campania electorală din 2009.

Decizia în cazul fiicei președintelui, la fel ca și cea în cazul Elenei Udrea, care a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare, este în primă instanță, aceasta putând fi atacată cu apel.

În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Dosarul vizează finanțarea campaniei electorale din 2009

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

Stenograme din dosar: Ioana Băsescu și Francesco Giovanni

Fiica cea mare a fostului preşedinte era foarte precaută să nu fie înregistrată de procurori, motiv pentru care făcea îl verifica la piele chiar şi pe iubitul ei de atunci, Francesco.

BĂSESCU IOANA: Auzi, tu ai rămas cu 200 de mii de euro, aşa că nu mai comenta atâta!

FRANCESCO GIOVANNI: Care 200 de mii de euro? Care 200 de mii de euro?

BĂSESCU IOANA: Atâta ţi-au rămas, băiatule!

FRANCESCO GIOVANNI: Mie?

BĂSESCU IOANA: Da, da, da!

FRANCESCO GIOVANNI: Nicioadată! (...) Îţi repet. Cum justific eu sumele astea?

BĂSESCU IOANA: Le-ai plătit, da?

BĂSESCU IOANA: Nu eu. Tu!

BĂSESCU IOANA: Ia dă telefonul [BIP] de nesimţit! Dă.. Ia! Deschide-ţi bluza!

FRANCESCU GIOVANNI: Ia... ce să fac? Ai... tu ai înnebunit?

BĂSESCU IOANA: Deschide-ţi bluza!

FRANCESCO GIOVANNI: Uite-o! Mamă, deci, deja... hai că mă enervezi!

BĂSESCU IOANA: Da, da, da! Vreau să văd că n-ai...

FRANCESCO GIOVANNI: Dar de ce tre să mă zgârii? De ce râzi de mine?!

BĂSESCU IOANA: Vreau să văd că n-ai tehnică pe tine, băiatule!

FRANCESCO GIOVANNI: Asta era ultima! Înţelegi? Asta era ultima! Eu înţeleg că trebuie să fiu eu prostul să cadă şi să răspundă, că n-o să răspundă nimeni altcineva, o să răspund eu...

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

elena udrea condamnare inchisoare dosar campanie electorala
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025