Bătaie cruntă între doi elevi, în timpul orelor de curs. Unul dintre ei a ajuns de urgenţă la spital, cu fractură de craniu
Un elev de 17 ani din Botoşani a fost dus în stare gravă la spital după ce a fost bătut la şcoală de un coleg în timpul orelor de curs.
De Redactia Observator la 22.02.2018, 10:23Un elev de 17 ani din Botoşani a fost dus în stare gravă la spital după ce a fost bătut la şcoală de un coleg în timpul orelor de curs.
Băiatul, elev în clasa a XI- a la Şcoala de Cooperaţie din municipiul Botoşani a ajuns în stare foarte gravă la spital după ce a fost bătut de un coleg chiar în incinta şcolii.
Între doi colegi de clasă a izbucnit un conflict în timpul orelor de curs.
La pauză, cei doi au început să-şi spună vorbe grele şi să se îmbrâncească. Au continuat îmbrânceala la baia aflată în corpul de clădire al şcolii.
La un moment, dat unul dintre tineri l-a împins puternic pe celălalt.
Elevul s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de o chiuvetă. Lovitura a fost atât de puternică încât profesorii au chemat de urgenţă ambulanţa, scrie adevarul.ro.
Tânărul lovit a fost dus la spital, unde s-a constatat că are o fractură de craniu, mai precis în zona occipitalului.
În consecinţă elevul a fost trimis de urgenţă la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi a demarat o anchetă. Totodată, la nivelul Şcolii de Cooperaţie are loc o anchetă internă.