Elev din Brăila, băgat în spital de propriul coleg, după o bătaie la liceu. Agresorul îşi chemase în ajutor şi o rudă
Un elev în vârstă de 15 ani de la un liceu din municipiul Brăila a fost bătut, miercuri, de un alt elev, care şi-a chemat în ajutor şi o rudă. Incidentul a avut loc chiar în incinta liceului.
De Redactia Observator la 04.10.2023, 17:07Jandarmii se aflau în imediata apropiere a unității de învățământ atunci când au auzit gălăgie făcută de un grup de tineri. La vederea patrulei, mai mulți adolescenți din grupul respectiv au fugit. Jandarmii l-au găsit la fața locului pe un băiat în vârstă de 15 ani care prezenta urme vizibile de agresiune și care a reușit să le relateze, pe scurt, cele întâmplate.
Conflictul a început la liceu, în timpul unei pauze
"Din primele informații, se pare că, în timpul unei pauze, acesta ar fi avut un conflict verbal cu agresorul, elev al aceluiași liceu. Agresorul l-ar fi amenințat cu acte de violență după terminarea cursurilor și chiar ar fi chemat în ajutor o rudă, iar ambii l-ar fi lovit pe adolescentul de 15 ani.
La solicitarea echipajului de jandarmerie, la fața locului a sosit o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila, pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Jandarmii au întocmit actul de sesizare, iar verificările în acest caz sunt preluate de polițiști", a transmis Jandarmeria.