Antena LIVE

Curs valutar

Elev-problemă al unei şcoli din Timişoara, apărat de părinţii judecători

Caz incredibil în Timişoara, acolo unde directoarea unui liceu este somată să nu se mai apropie de un elev şi nici să nu îi mai atragă atenţia când face ceva nelalocul lui. Adolescentul beneficiază de această protecţie, să-i spunem, pentru că ambii lui părinţi sunt judecători.

De la 15.11.2019, 16:46
WhatsApp
Vezi și:

Caz incredibil în Timişoara, acolo unde directoarea unui liceu este somată să nu se mai apropie de un elev şi nici să nu îi mai atragă atenţia când face ceva nelalocul lui. Adolescentul beneficiază de această protecţie, să-i spunem, pentru că ambii lui părinţi sunt judecători.

Aceştia nu consideră că fiul lor trebuie strunit, în condiţiile în care şi-a lovit câţiva colegi, ba chiar s-a ales cu nota scăzută la purtare. Una peste alta, cazul ar putea ajunge în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe motiv că fiul lor a fost pus într-o lumină nefavorabilă într-o discuţie cu directoarea liceului, părinţii băiatului, judecători de profesie, au găsit de cuviinţă să o sancţioneze printr-o somaţie. O acuză că este părtinitoare.

Valentina Udrescu, directoarea liceului: Data fiind starea conflictuala si faptul ca eu as agresa, chiar fizic, prin prezenta mea, copilul. Imi interzice dreptul de a-mi exercita atributiile functiei. Sa nu ma apropii de acel elev, sa nu interactionez cu acel elev in scoala.

Cei doi părinţi au sesizat şi inspectorii şcolari, care fac acum anchetă.

Aurelia Danielescu, ISJ Timiş: Cred dumnealor ca este o modalitate prin care copilul este hartuit si solicita sa nu mai interactioneze cele doua parti. Dumneai spune ca s-a incadrat, in dialogul pe care l-a avut, in limitele legalitatii.

Băiatul ar fi făcut mai multe probleme la şcoală. Ar fi bătut un coleg la sfârşitul lunii septembrie, fiul unei profesoare din liceu. Un incident similar s-ar fi întâmplat şi anul trecut.

Liana Iancu, mama elevului lovit: Pe unul dintre coridoarele scolii, in timpul pauzei, a fost lovit peste fata, puternic. Fiul meu l-a atins pe picior si acest gest i-a provocat un acces de furie

Reporter: Luati in calcul si o plangere la politie?

Liana Iancu, mama elevului lovit: In acest moment, da.

Ca să renunţe la demersul penal şi să o reducă la tăcere, cei doi judecători ar fi pus presiune pe mama băiatului lovit, susţine avocatul femeii, care va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii.

Florin Kovacs, avocat: Comportamentul lor ma determina sa cred ca avem de-a face cu un act abuziv. Va dati seama ce se va intampla cu un profesor care va indrazni sa ii atraga atentia sau sa ii dea o nota mica.

Din cauza comportamentului neadecvat, băiatul a avut şi nota scăzută la purtare. Deşi părinţii nu vor să ofere un punct de vedere public, recunosc că fiul lor a fost implicat în conflicte la şcoală, dar nu le consideră grave.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator16 timisoara parinti judecatori liceu
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025